Premierul Ludovic Orban a declarat, luni seară, că multe dintre măsurile care erau pregătite pentru intrarea în scenariul 4 al pandemiei cu coronavirus au fost deja luate în România, urmând ca altele să intre în vigoare odată ce se depăşeşte numărul de 2.000 de îmbolnăviri. Orban precizează că, în scenariul 4, sunt pregătite şi spitale suport care să trateze pacienţi cu coronavirus, în afara spitalelor de Boli Infecţioase, iar cazurile care nu sunt grave ar putea fi tratate la domiciliu sau în locaţii destinate, dacă există riscul de a se atinge capacitatea maximă a spitalelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ludovic Orban a fost întrebat, luni seară, la Realitatea Plus, despre ce prsupune intrarea în scenariul 4 al pandemiei de coronavirus şi a precizat: ”Intrarea în scenariul 4 presuune unele măsuri pe care le-am şi adoptat. De exemplu, se reduce numărul internărilor în spitale pentru a disponibiliza cât mai multe paturi pentru cei infectaţi cu coronavirus. De asemenea, sunt pregătite să primească pacienţi spitalele din linia a doua. În prima fază, pacienţii infectaţi au fost trataţi în Spitalele de Boli iIfecţioase, în faza a doua intră mai multe spitale. În Bucureşti, Spitalul Colentina care e pregătit şi în ţară s-a gândit un astfel de spital care poate primi pacienţi care sunt trataţi pentru Covid”.

Potrivit premierului, ”cazurile mai puţin grave urmează să nu fie tratate în spital, dacă există un risc de atingere a capacităţii maxime în spital, urmând să fi tratate fie la domiciliu, fie în locaţii destinate”.

”În rest, nu sunt foarte multe măsuri în faza 4”, a mai spus Orban, făcând referire la faptul că în urmă cu o lună, când a fost confirmat primul caz de coronavirus în România, în Spania erau 2 cazuri, în Franţa 12, Germania - 18 cazuri.

”Măsurile luate de Guvernul României au fost măsuri graduale şi care au fost luate cu spirit de anticipaţie încercând să împiedicăm răspândirea virusului. În Spania, astăzi, sunt 85.000 de persoane diagnosticate pozitiv, în Germania 64.000. În România, la ora 14 când a fost prezentată situaţia au fost diagnosticate 1.900 de persoane”, a mai spus Orban.

Acesta a vorbit şi despre capacitatea de diagnosticare, care a crescut treptat.

”În ce priveşte capacitatea de diagnosticare, am pornit de la o capacitate redusă pe care am mărit-o gradual. Astăzi există 35 de centre unde se pun diagnostice, în unele centre sunt mai multe PCR active. Noi creştem gradual capacitatea de diagnosticare, la ora actuală putem procesa peste 2.000 de teste zilnic. În ceea ce priveşte procedura de diagnosticare există o metodologie care a fost agreată la nivel european în care se stabileşte cine se testează. Există o ordine a priorităţilor în ceea ce priveşte diagnosticarea. La noi această capacitate de testare a crescut proporţional cu numărul cazurilor. Există o întârziere de o zi, două, dar noi am diagnosticat într-un timp de 1-2 zile. Nu ne mulţumim, obiectivul nostru este să creştem capacitatea de diagnosticare”, a mai spus premierul.

Potrivit acestuia, în România sunt 52 decese, în Spania – 7.000 ”şi aici nu e vorba de capacitate de diagnosticare, ci de măsurile ferme luate de Guvern”. 

Premierul a vorbit şi despre factorii favorizanţi cu care s-a confruntat România: ”Odată cu Noul An Chinezesc s-au întors din China peste 2.600 de persoane, România nu a avut niciun caz. Am fost o ţară care a avut factorii dintre cei mai agravanţi, faptul că s-au întors peste 235.000 de români din Italia, Franţa, dar şi aici am luat măsurile de carantină, de izolare. Măsurile au fost luate când alte ţări nici măcar nu discutau. Noi am fost criticaţi de exemplu de cei care s-au întors din Italia”.

În România numărul cazurilor de coronavirus este de 1.952, iar 52 de persoane diagnosticate au decedat.
 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.