Premierul Ludovic Orban, a declarat, marţi seară, că nu crede că parlamentarii vor vota împotriva încuviinţării prelungirii stării de urgenţă, având în vedere că vârful epidemiei este aşteptat în perioada 20 aprilie – 5 mai, iar orice relaxare a măsurilor poate să ducă la creşterea numărului de infectări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Suntem încă la faza răsăpândirii virusului în comunitate. Numărul de îmbolnăvri zilnice este la un nivel care clar arată justeţea măsurilor, există în continuare riscul răspândirii şi doar prin instituirea stării de urgenţă putem să impunem măsurile care se impun – statul acasă şi celelalte măsuri restrictive care împiedcă formarea de aglomerări”, a declarat, marţi seară, la Ralitatea Plus, premierul Ludovic Orban.

Potrivit acestuia, prelungirea stării de urgenţă este absolut necesară având în vedere prognozele făcute cu privire la evoluţia pandemiei.

”Vârful epidemiei este aşteptat în perioada 20 aprilie – 5 mai. Până nu s-a ajuns la vârful epidemiei este absolut necesară menţinerea acestor măsuri care au rolul de a proteja sănătatea populaţiei”, a mai spus Orban.

Întrebat despre posibilitatea ca parlamentarii să respingă prelungirea stării de urgenţă, Orban a spus: ”Nu cred că totuşi vor vota împotrivă pentru că şi-ar asuma o răspundere uriaşă. Nu poţi să ignori punctele de vedere exprimate de specialişti. A nu vota decretul înseamnă încetarea situaţiei de urgenţă şi a oricări măsuri adotate. Înseamnă că, practic, nu va mai exista nicio limitare a deplasărilor şi alte restricţii. Nu cred că cineva îşi poate asuma o astfel de răspundere în contextul dat”. 

Orban a afirmat că ”orice relaxare a măsurilor poate să ducă la creşterea numărului de infectări”.

În plus, premierul a prcizat că este dispus să primească de la alte aprtide propuneri benefice pentru această perioadă, dar nu ”cele care sunt făcute de nişte oameni care parcă au pierdut uzul raţiunii”.

Preşedintele Klaus Iohannis anunţă marţi, prelungirea stării de urgenţă cu încă 30 de zile, precizând că pericolul nu a trecut, iar o relaxare a restricţiilor, cum cer ”cu inconştienţă” unii politicieni, ar duce la o creştere vertiginoasă a cazurilor.

Parlamentul se va reuni, joi, de la ora 12.00, într-o şedinţă online, pentru a vota încuviinţarea prelungirii stării de urgenţă.

 

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.