Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, susţine că îşi doreşte "un guvern cât mai suplu, cu un număr cât mai mic de portofolii”, el considerând că "împrăştierea” unor domenii de activitate în subordinea mai multor ministere ar putea duce la disfuncţionalităţi în funcţionarea aparatului executiv din administraţie. Orban afirmă că, după reducerea numărului de portofolii din Guvern, se mai pot face "simplificări” în entităţi publice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Întrebat joi seară, într-o emisiune televizată, dacă PNL intenţionează să crească numărul de portofolii dacă va câştiga alegerile, premierul Ludovic Orban a afirmat că îşi doreşte menţinerea unui guvern cu un număr mic de ministere.
 
"Evident că dorinţa mea e să fie un cabinet cât mai suplu. Noi am redus numărul de miniştri de la 28, 29, câţi erau, la 16 ministere şi nu am reuşit să finalizăm concentrarea şi în materie de agenţii, autorităţi, oficii. Încă se mai pot realiza simplificări, concentrări de entităţi publice, astfel încât să facem administraţia mult mai eficientă, mult mai suplă. Procesul va continua. Sigur, negocierile în sine probabil vor presupune, vedem ce vor cere partenerii cu care negociem. În ce mă priveşte pe mine, eu doresc să păstrez un guvern cât mai suplu, cât mai simplu, cu un număr cât mai mic de portofolii, pentru că orice împrăştiere a portofoliilor poate să genereze foarte multe disfuncţionalităţi în gestiunea unor portofolii care, de fapt, au interacţiuni şi cu alte domenii şi se creează... se calcă pe bătături diferite ministere, ministere nou înfiinţate încearcă să-şi extindă... adică se creează aşa o luptă surdă interdepartamentală care poate să afecteze eficienţa funcţionării aparatului guvernamental”, a afirmat Ludovic Orban, la B1 Tv. 
 
Întrebat dacă este mulţumit de activitatea miniştrilor, el a spus că sunt oameni "foarte harnici, cinstiţi, care au făcut faţă unor provocări cum puţini miniştri au avut parte în mandatele lor”.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.