Preşedintele interimar al UNPR, Neculai Onţanu, susţine că nu şi-a negociat plecarea din UNPR la PSD, reacţie care vine după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora edilul Sectorului 2 ar discuta cu liderul social-democraţilor condiţiile înscrierii lui Onţanu în PSD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Vreau să clarific fără niciun fel de echivoc: Nu am negociat şi nu voi negocia plecarea mea din UNPR. Nu am negociat cu Liviu Dragnea transferul meu la PSD. În acest moment asigur interimatul funcţiei de preşedinte al UNPR şi efortul meu şi al lui Valeriu Steriu este concentrat pe campania electorală”, a transmis Onţanu prin intermediul unui comunicat de presă remis News.ro.

Preşedintele interimar al UNPR crede că aceste speculaţii fac parte dintr-un atac mediatic direcţionat către partid. ”Constat că în acest moment UNPR este supus unui asalt mediatic din partea unor răuvoitori care vor să inducă o stare de dezordine în partid. Le transmit tuturor detractorilor UNPR că demersul lor va eşua şi îi îndemn, prieteneşte, să-şi vadă de treaba lor”, a afirmat Onţanu.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Liviu Dragnea şi Neculai Onţanu urmează să se întâlnească zilele următoare pentru a decide dacă PSD şi UNPR vor face alianţă electorală la nivelul Capitalei. 

În cazul în care liderii celor două partide vor decide să păstreze protocolul de alianţă electorală, în Capitală, PSD îl va susţine pe Onţanu la Primăria Sectorului 2, iar UNPR va susţine candidatul PSD la Primăria Generală a Capitalei. 

Dacă nu vor păstra alianţa, atât PSD, cât şi UNPR au candidaţi pregătiţi pentru toate sectoarele şi pentru Primăria Generală. Din partea UNPR, Ilie Năstase este cel care şi-a anunţat intenţia de a candida pentru Primăria Capitalei. 

În urmă cu câteva zile, vicepreşedintele PSD Gabriela Firea, potenţial candidat la Primăria Capitalei şi liderul PSD Bucureşti, şi Neculai Onţanu au avut o întâlnire. 

”La acea întâlnire, Onţanu i-a transmis Gabrielei Firea că, fără Sectorul 2 şi fără UNPR, PSD nu poate să câştige alegerile la Primăria Capitalei”, au relatat pentru News.ro surse politice. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.