Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni, la finalul şedinţei grupului deputaţilor PSD, că a mai primit 40 de amendamente la proiectul Legii salarizării, ea fiind dispusă să le susţină pe cele de scădere a veniturilor, şi nu de majorare. Ministrul a mai spus că se doreşte ca proiectul să primească mâine raportul Comisiei de muncă, astfel încât, săptămâna viitoare să fie votat în plenul Camerei Deputaţilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Am mai primit 40 de amendamente, acum merg la Comisia de muncă împreună cu domnul preşedinte, Solomon, să ne uităm peste ele, să vedem dacă mai sunt scăpări şi dacă mai admitem ceva. Am stabilit ca şi strategie, azi şi mâine să trecem legea prin comisie, să dăm posibilitatea o săptămână Finanţelor ca să calculeze impactul încă o dată. De data aceasta, final cu amendamentele de la Senat şi cu ce mai luăm de la Camera Deputaţilor, ca săptămâna viitoare să putem să dăm votul final pe această lege”, a afirmat ministrul Muncii.

Olguţa Vasilescu a mai spus că va susţine amendamentele de scădere a veniturilor, şi nu de majorare, în condiţiile în care „deja este foarte greu”.

„S-a făcut un calcul (în urma amendamentelor adoptate de Senat – n.r.), se depăşeşte 32 de miliarde (anvelopa salariază reprezentând fondul total de salarii pe patru ani - n.r.), din cauza asta trebuie să vedem ce se întâmplă şi la Camera Deputaţilor. Le-am şi spus colegilor că sunt dispusă să susţin orice amendamente de scădere, dar nu de majorare, pentru că de majorare deja va fi foarte greu. Mai sunt unele reglaje care într-adevăr trebuie să le facem şi din cauza aceasta, înainte să intrăm pe lege, aş vrea să mai discut un pic cu colegii din Comisia de muncă”, a completat ministrul. 

Proiectul Legii salarizării intră, luni, în dezbaterea comisiilor de specialitate ale Camerei Deputaţilor, care este for decizional în această speţă.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.