Deputatul USR Oana Ţoiu a declarat, marţi, în emisiunea Talk News de la Profit news TV depre conferinţa de presă a preşedintelui Klaus Iohannis, că singura evoluţie pe care a văzut-o este trecerea de la ipocrizie la sinceritate, pentru că ne-a anunţat formal că în mandatul dumnealui nu se va întâmpla nimic. Ea a mai spus că şeful statului a reuşit să ducă PNL într-un loc atât de fragil, încât a fost nevoie de vocea preşedintelui ţării ca să compenseze absenţa PNL din pachetul de măsuri propuse la Codul Fiscal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Singura evoluţie pe care am văzut-o este trecerea de la ipocrizie la sinceritate, ne-a anunţat formal că în mandatul dumnealui nu se va întâmpla nimic, nu vom revizui Constituţia. A vorbit în locul Guvernului, în locul coaliţiei de guvernare, diferit decât o parte a liderilor”, a precizat Oana Ţoiu.

Ea a arătat că ”preşedintele ne anunţă nu doar că puterea este la dumnealui ci şi că nu are de gând să facă nimic cu ea”.

”A reuşit să ducă PNL într-un loc atât de fragil, încât a fost nevoie astăzi de vocea preşedintelui ţării ca să compenseze absenţa PNL din pachetul de măsuri propuse la Codul Fiscal. Principalul argument al conferinţei este că a anunţat că nu va face nimic cu puterea”, a mai spus Oana Ţoiu. 

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, marţi, o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni, în care a declarat că nu crede că va fi necesar şi nu există un plan de a intra într-un procedeu de austeritate, argumentând că am avut criza economică din 2009, 2010, 2011 unde s-a încercat în plan european să se combată criza cu măsuri de austeritate, iar rezultatul nu a fost bun.

”Nu intenţionez să accept un nou experiment de acest tip cu România”, a avertizat Iohannis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.