Europarlamentarul ALDE Norica Nicolai a declarat sâmbătă, la Galaţi, că în opinia sa România nu este încă pregătită să treacă la moneda unică europeană, existând dispute în diferite medii, însă în cinci ani ea crede că economia ţarii noastre va permite adoptarea Euro

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

.“Este o dispută şi dacă consulţi mediul academic şi economic, inclusiv Banca Naţională, vei vedea că este o rezervă privind  trecerea monedei la euro şi eu sunt de părere că trebuie să ne pregătim pentru că în momentul de faţă nu suntem pregătiţi pentru a accede la moneda euro şi nu este un proiect atât de facil şi nicidecum de tip politic care să vizeze voinţa statelor membre”, a afirmat Norica Nicolai, într-o conferinţă de presă susţinută la Galaţi. 

Europarlamentarul crede însă că în cinci ani economia ţarii noastre va permite adoptarea euro.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”Cred că în următorii trei-patru ani, dacă economia continuă să crească şi dacă reuşim să schimbăm un procent de participare a capitalului românesc în economia noastră pentru că, în prezent 52% din creşterea economică şi din PIB îl asigură multinaţionalele, vom şti că vorbim de un un capital fluid care se duce după pieţe, după facilităţi şi dacă nu reuşesc să stabilizez economia naţională există riscul, într-un contex global destul de dificil, să avem probleme. Atunci cred că în cinci ani putem să stabilizăm economia şi să ne integrăm corect într-un proiect de trecere la moneda euro”, a mai spus Norica Nicolaiî

Europarlamentarul s-a aflat sâmbătă la Galaţi la Conferinţa Teritorială de Alegeri ALDE Galaţi în cadrul căreia Cristian Dima a fost ales preşedinte al filialei judeţene a formaţiunii, după ce a condus filiala în regim de interimat din aprilie 2017.

Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri o Ordonanţă de ugenţă privind constituirea Comisiei Naţionale de fundamentare a planului naţional de adoptare a monedei euro, care va fi condusă de doi co-preşedinţi - premierul şi preşedintele Academiei Române - şi de doi vicepreşedinţi - guvernatorul BNR şi un vicepremier cu atribuţii în acest domeniu.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, la Bruxelles, că dacă toate comiţiile şi comitetele pentru aderarea la Euro se adună într-un forum serios şi se iau măsuri concrete, se poate viza aderarea în 2024. El a subliniat că pentru acest lucru e nevoie de o voinţă politică guvernamentală.

”În acest moment şi temporar am ieşit din marja de conformare, dar lucrurile se pot corecta dacă se doreşte politic, şi aici e nevoie de o voinţă politică guvernamentală, nota bene. Faţă de acel comitet, nu vreau să sune sceptic, dar noi am avut deja un comitet, doar că el a fost sub coordonarea BNR. Acum vom avea un comitet sub coordonarea Guvernului. Pot să vă spun că eu nu o să fac un comitet sub coordonarea Administraţiei Prezidenţiale. În esenţă, dacă toate aceste comiţii şi comitete se adună într-un forum serios şi se începe o discuţie aplicată, cu nişte măsuri concrete - că aici este vorba de lucruri concrete, nu de poveşti - atunci, sigur, se poate anvizaja 2024”, a afirmat Klaus Iohannis.

 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.