Preşedintele Nicuşor Dan a avut, miercuri, o întrevedere cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la Kiev, în care a abordat tema securităţii maritime şi necesitatea coordonării în ceea ce priveşte mecanismele de prevenire şi avertizare timpurie în cazul incidentelor cu drone.
Preşedintele a declarat într-o conferinţă de presă, despre raportul incidentului dronei din Portul Constanţa, că în discuţia pe care a avut-o cu preşedintele Zelenski a fost prezent şi consilierul său pentru securitate şi au stabilit că aceste răspunsuri vor veni cât de curând.
"În urma acelui eveniment ( din portul Constanţa. nr), s-au întâmplat nişte lucruri. În primul rând că există un contact direct, care nu era în momentul acela, pentru acest tip de incidente. În al doilea rând că partea română, adică şi Armata şi partea care ţine de Ministerul de Interne, Garda de Coastă, au intensificat operaţiunile de patrulare, pentru a preveni tipul acesta de evenimente. În al treilea rând, au fost mai multe runde de discuţii la niveluri tehnice între partea română şi partea ucraineană pentru a elucida în totalitate ce s-a întâmplat acolo şi suntem în faza în care aşteptăm toate răspunsurile de la partea ucraineană", a spus preşedintele Nicuşor Dan, la Kiev, despre raportul privind incidentul dronei navale din portul Constanţa.



























