Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că, dacă George Simion ar fi câştigat alegerile prezidenţiale, ar fi fost o uriaşă neîncredere economică pentru România şi a precizat că am fi avut investitori financiari care s-ar fi retras şi o explozie a inflaţiei şi o deteriorare a situaţiei financiare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Nicuşor Dan a fost întrebat, luni, la Antena 3, cum ar fi arătat România cu George Simion preşedinte.

” Cred că am avut nişte semnale, în primul rând economic, am avut nişte semnale imediat după ce Călin Georgescu a câştigat primul tur, am văzut cum a crescut cursul leului, cum au crescut ratele dobânzilor pentru români. Am avut, de asemenea, după ce George Simion a câştigat turul întâi, în mai, aceleaşi semnale”, a afirmat preşedintele.

Potrivit acestuia, ”era programul anunţat şi de George Simion şi de Partidul AUR, că nu vrea să mai audă de multinaţionale, de firme”.

”Deci ar fi fost o uriaşă neîncredere economică pentru România. Am fi avut investitori financiari care s-ar fi retras imediat şi o explozie şi pe inflaţie şi pe situaţia financiară a României”, a mai declarat Nicuşor Dan.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.