Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat că va face nominalizările pentru şefia Serviciului Român de Informaţii (SRI) şi cea a Serviciului de Informaţii Externe (SIE) la momentul oportun, el precizând că este vorba despre un dialog între preşedinte şi partidele din coaliţie, dar şi între formaţiunile care compun coaliţia guvernamentală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Întrebat, joi seară, la Digi 24, când va face nominalizările la conducerile SRI şi SIE, Nicuşor Dan a precizat că nu a fost luată deocamdată o decizie.
 
”La momentul oportun (vor fi făcute nominalizările – n.r.), pentru că este un dialog care este între preşedinte şi partidele din coaliţie, între partidele din coaliţie şi la momentul în care această discuţie nu se va suprapune cu alte discuţii care sunt la fel de importante pentru stabilitatea noastră, o vom avea şi o vom tranşa”, a afirmat Nicuşor Dan.
 
Întrebat dacă variantele luate în calcul sunt Gabriel Zbârcea la şefia SRI şi Marius Lazurca la şefia SIE, Nicuşor Dan a afirmat: ”Înţelegeţi doar că în momentul potrivit discuţia va avea loc între mine şi partide. Mai mult de atât nu pot să spun”.
 
Cât priveşte interesul major care ar exista în societate privind nominalizările pentru SRI şi SIE, Nicuşor Dan a recunoscut că a fost o influenţă a SRI în viaţa politică.
 
”Să o spunem foarte direct, am avut o influenţă, mai puţin a SIE, dar am avut influenţa SRI-ului în viaţa noastră politică, în decizii, în zona economică. Şi atunci persoana care va conduce SRI este o persoană care va avea putere în statul român. Noi trebuie să facem două lucruri. Pe de o parte, ca partea operativă să nu fie zdruncinată, pentru că sunt chestiuni de securitate foarte serioase de care serviciul ăsta se ocupă. Pe de altă parte, să prevenim ca excesele pe care le-am văzut de-a lungul timpului, interferenţele cu diferite fenomene sociale să dispară. Un director civil ar trebui să fie garanţia pentru lucrul ăsta”, a adăugat Nicuşor Dan.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.