INTERVIU-Andrei Ghitea, expert în influenţa religiei în politică: Declanşarea mişcării suveraniste vine cu Coaliţia pentru Familie şi referendumul din 2018. PSD a scos din peşteră monstrul adormit. Cred că societatea românească va intra în izolaţionism

Monstrul adormit al mişcării suveranist-extremiste a fost trezit şi scos din peşteră de PSD în 2017-2018, odată cu campania naţionalistă comandată de Liviu Dragnea şi cu susţinerea referendumului pentru modificarea Constituţiei, afirmă Andrei Ghitea, expert în influenţa religiei în politica românească şi europeană, într-un interviu acordat News.ro. Pe termen mediu, acest monstru trezit de PSD din calcule electorale e de anticipat să împingă România în izolaţionism şi chiar să încerce scoaterea ţării din UE, mai afirmă interlocutorul.

Trei defecte structurale fatale ale statului român alimentează izvorul suveranist, explică Andrei Ghitea. E vorba de lipsa educaţiei temeinice la şcoală, educaţia religioasă precară şi sincretismul. Pe fondul unei calităţi slabe a învăţământului vine şi educaţia religioasă care favorizează discursul filetist şi religia prin delegare. Românii nu sunt îndemnaţi să citească Biblia şi să reflecteze la învăţăturile creştine, ci să practice o formă de religie culturală, prin care consideră că e suficient să dea nişte bani preotului ca să se roage pentru ei, fără să fie interesaţi de ce mesaje transmite Iisus Hristos. Astfel, condiţia de creştin se reduce la români la o serie de sloganuri vechi şi mituri, precum zicala „a fi creştin înseamnă a fi român“ şi credinţa că suntem popor creştinat apostolic de Sfântul Andrei.

Pe fondul lipsei de educaţie şcolară şi de educaţie religioasă, vine sincretismul, adică amestecarea Bisericii cu politica. BOR continuă tradiţia bizantină a simfoniei, prin care Biserica şi statul se sprijină reciproc. Asta permite politicienilor să livreze electoratului mesaje în care amestecă abuziv religia, fără ca publicul să sesizeze aberaţia.

Aşa s-a ajuns azi ca o parte tot mai mare a publicului să asculte mesaje precum cele ale lui Călin Georgescu, care ne spune că n-avem nevoie de Uniunea Europeană pentru că Dumnezeu e cu noi şi, deci, putem părăsi UE pentru că se va îngriji el să avem şi bani, şi prosperitate şi tot ce ne trebuie.
Citiţi mai jos interviul acordat pentru News.ro de Andrei Ghitea, doctorand al Şcolii Doctorale de Filosofie, Sociologie şi Ştiinţe Politice din Universitatea de Vest Timişoara.

„Forţele antireformiste din România sunt mai mari decât cele reformiste la nivel de cetăţean. Dovedim o rezistenţă la schimbare oribilă!“

Matei Udrea: Bună ziua, domnule Andrei Ghitea, vă mulţumesc pentru că v-aţi făcut timp pentru acest dialog.

Andrei Ghitea: Bună ziua, mulţumesc şi eu pentru invitaţie.

Matei Udrea: Aţi scris recent un articol în care descrieţi, vă citez, „patriotul pe burta goală“: un tip de oameni care declarativ îşi iubesc ţara, dar nu ştiu limba maternă şi sunt mari amatori de conspiraţii şi soluţii radicale, ceea ce îi transformă în masă de manevră pentru forţe antidemocratice. Cum s-a creat această parte a societăţii?

Andrei Ghitea: Aici e un răspuns foarte lung, încerc să-l comprim cât de mult pot. Sunt mai multe cauze care duc la formarea unui astfel de public-ţintă pe care l-am încadrat în zona „patriotului pe burta goală“, cum i-am spus. În primul rând sunt anumite vulnerabilităţi structurale care vin din partea statului, a felului în care statul român face eforturi prin educaţie şi prin alte elemente. Mai sunt, pe lângă partea statului, şi elementele care vin din zona tradiţiei discursului creştin pe care îl avem noi aici. În plus, pe lângă tradiţia creştină, mai avem şi sincretismul. Sunt aceste trei axe principale de mai sus pe care o să le abordez foarte pe scurt împreună cu vulnerabilităţile pe care acestea le deschid. Prima axă este, aşadar, educaţia. Poate sună ca o marotă. Toată lumea merge cu educaţia în sus, educaţia în jos, cauza şi soluţia tuturor problemelor. Totuşi n-am să merg aşa de abstract, am să merg mai concret. În România, educaţia religioasă care se face în şcoală este preponderent confesională. Dar, deşi ea este confesională, elevii şi, ulterior, tinerii nu parcurg în profunzime acele elemente de educaţie. Şi atunci, ora de religie se transformă în ceva de formă, zona aceea în care se dau note mari ca să-ţi iasă media şi să intri tu la liceul la care îţi doreşti, să te laude mama acasă. Apoi, pe fondul ăsta în care vii educat superficial pe zona de religie, intri ca adult şi aici te formezi ca cetăţeanul patriot pe burta goală. Când ai ajuns adult, te aşteaptă celelalte axe de care am menţionat.  A doua axă vine din specificul tradiţiei discursului religios din România. Acest specific este filetismul, un teren ideologic prin care biserica – nu neapărat doar Biserica Ortodoxă Română, dar şi celelalte biserici – merg pe un discurs aparent inofensiv, de tipul „A fi creştin înseamnă a fi român!“. Asta vine parţial din zona învăţăturilor paşoptiste, Şcoala Ardeleană, deci e o tematică veche în mitologia naţionalistă românească! Adăugăm mitul Sfântului Andrei, conform căruia poporul român a fost creştinat apostolic. Ei bine, având acest mit construit prin filetism, automat a fi religios devine ceva cultural. De ce e asta o vulnerabilitate? Vii cu educaţia ca primă vulnerabilitate, iar a doua vulnerabilitate este că religia devine ceva cultural pentru tine, ca cetăţean. Religia culturală înseamnă că nu mai stai, ca adult, să aprofundezi. Nu mergi la biserică. Noi suntem teoretic ţara cea mai religioasă din Europa, recensământul din 2023 plasează la 85% populaţia României identificându-se ca fiind religioasă. Şi 95% din aceşti oameni care au spus că sunt religioşi, conform recensământului, au şi menţionat biserica de care aparţin. Dar, totuşi, dacă veţi merge la biserici, în special în marile oraşe, o să vedeţi că nu e chiar aşa plin de lume la liturghii sau la diversele ceremonii. Asta creează „religia prin delegare“. Adică noi ne identificăm ca fiind persoane religioase, dar nu aprofundăm învăţătura. Nici la şcoală n-am aprofundat-o, insist cu asta, nici ca adulţi nu o mai aprofundăm şi lăsăm prelaţii să se ocupe de tot. Atunci religia devine ceva cultural şi nu de învăţătură. Devenim victime pentru  o mare vulnerabilitate care în cele din urmă formează patriotul “pe burta goală”, ca să închid răspunsul la prima întrebare. O parte din noi devenim victimele sincretismului! E vorba de toţi politicienii, indiferent cum îi cheamă, dar în special din zona suveranistă, din ce m-am uitat eu, care se folosesc de religie în discursul lor. Să ştiţi că, tradiţional, includerea elementelor religioase în discursul politic românesc şi amestecarea conceptelor religioase în acest scop e ceva superclasic la noi! Sincretismul este atunci când politicianul combină elemente religioase şi spirituale în discursul lui şi le face zacuscă. Le combină în toate felurile şi din păcate cetăţeanul de rând nu se prinde. Nu-şi dă seama că ce a spus acel politician n-are nicio legătură cu învăţătura creştină la care se declară afiliat. De exemplu, să crezi sincer că „Dumnezeu vrea ca partidul nostru să câştige“ şi ceilalţi sunt cei răi, te trimite automat în afara învăţăturii creştine. Sau când spui că Dumnezeu o să aibă grijă de ei, cu ghilimelele de rigoare. Acestea sunt aşadar principalele vulnerabilităţi care duc la patriotul pe burta goală; educaţia religioasă defectuoasă, naţionalismul argumentat religios, religia prin delegare şi sincretismul. 

„Practicăm religia prin delegare. Ai un necaz, mergi la preot, dar nu ca să-l întrebi ce ne învaţă Iisus despre situaţia ta, ci ca să-i spui că vrei un pomelnic pentru necazul tău. Pui X lei pe bileţel şi te duci acasă liniştit. De banii respectivi, preotul se transformă într-un fel de lăutar în faţa lui Dumnezeu“

Matei Udrea: Aţi făcut nişte observaţii interesante şi mi-aş permite eu să adaug că deşi 85% dintre oameni se declară foarte credincioşi în România, probabil că între 80 şi 90% dintre ei nu au citit Biblia. Adică se declară credincioşi creştini fără să ştie, de fapt, ce presupune acest lucru, ce scrie în cartea la care cred ei că se raportează.

Andrei Ghitea: Aşa este! Da, asta era religia prin delegare! Atunci când te declari religios şi habar n-ai ce te declari. Şi o să vă dau un exemplu banal, pentru ca şi cititorii noştri să urmărească şi să identifice rapid acest lucru în viaţa de zi cu zi. E o practică foarte banală pentru românul de rând. În toate familiile se observă acest fenomen: ai un necaz personal, medical ori financiar, se întâmplă un pocinog, ca să mă exprim informal. Ei, ce faci? Ai tendinţa să mergi la preot sau cineva din familie spune: „Du-te, maică, şi la preot!“. Şi te duci la preot şi în loc să zici „Domnule părinte, spuneţi-mi, vă rog, ce ne învaţă Iisus despre situaţia mea, cum să o abordez, cum s-o gândesc în dogma creştină?“, mergi la preot şi spui aşa: „Se poate un pomelnic pentru necazul meu?“. Şi pui X lei pe bileţel apoi te duci acasă liniştit. Uneori nici nu participi la liturghia la care se citeşte acel pomelnic. Te duci acasă în duminica aia, îţi iei micul dejun liniştit iar de banii respectivi preotul se transformă – o să supăr oamenii mai religioşi în sensul autentic – într-un fel de lăutar în faţa lui Dumnezeu. Vine, citeşte pomelnicul, a pus banii în cutia bisericii şi noi suntem liniştiţi în sufletul nostru cetăţenesc, spunem: „Da, mi-a pus preotul o vorbă bună la Dumnezeu şi se rezolvă cazul nostru!“. Deci, delegăm, nu mai investim efort autentic în a ne reconecta cu Dumnezeu în rezolvarea problemelor noastre.

Matei Udrea: Am făcut relativ recent un interviu cu Theodor Paleologu. Dânsul îmi spunea că acest curent suveranist-extremist a cuprins o parte foarte importantă a Bisericii Ortodoxe Române, ajungând până în Sfântul Sinod. Domnul Paleologu are nişte legături destul de bune cu BOR şi ştie ce vorbeşte când spune lucrurile acestea. Cum a ajuns BOR aici?

Andrei Ghitea: Eu nu am legăturile domnului Paleologu, în sensul de a cunoaşte înalţi prelaţi. Dar dacă mă uit foarte scurt la istorie, merg fugitiv la Şcoala Ardeleană, unde marii capi au fost din zona clerică. Avem în perioada interbelică această identificare rapidă: când a început mişcarea legionară, foarte mulţi preoţi îndeosebi tineri au mers spre mişcările extremiste de extremă dreapta. Aceste mişcări sunt foarte atractive pentru tineri, pentru că tinerii au instinctiv acest filon al revoltei şi vor să schimbe societatea pe bună dreptate. pentru că tot timpul e ceva de schimbat la o societate. Doar că uneltele pe care le identifică pentru acest demers nu sunt mereu bune. Tot odată, mai e un element venit dinspre biserică, tot istoric, foarte important, pe care nu aş vrea să-l ratăm şi nu am văzut că se vorbeşte în spaţiul public despre această tradiţie. Bisericile ortodoxe, toate, au două mari proprietăţi: sunt autocefale, adică mai sus de Patriarhie este direct Dumnezeu – faţă de formatul Bisericii Catolice şi al altor denominări – şi mai există ceva care vine din învăţătura bizantină. Pentru că, înainte de a fi bisericile ortodoxe autocefale, aveam Biserica Ortodoxă de la Constantinopol în legătură cu Imperiul Bizantin. Atunci s-a normalizat aşa-zisa „simfonie“. Simfonia este un concept care vine din doctrina bizantină şi care spune că Biserica este mereu, neegalabil şi nenegociabil, partenerul statului. Şi atunci, statul trebuie să protejeze Biserica, iar Biserica trebuie să protejeze statul. Aşa s-a ajuns la această întrepătrundere, la această infestare, pentru că Bisericii ca entitate i se pare perfect normal să fie implicată în politică. Avem această simfonie care îi dă prelatului acest dreptul moral de a se implica în viaţa politică. Pe lângă partea tradiţională de simfonie, care provine din învăţătura bizantină specifică bisericii ortodoxe, mai avem şi ceva foarte banal din România de zi cu zi. Biserica are nevoie de resurse materiale. Pentru resursele materiale are nevoie de politic. În mod tradiţional, mai ales în zona rurală, biserica mergea spre politicienii locali pe care-i identifica ca fiind puternici. Se face acest raport şi, practic, aş putea risca să spun că ei încearcă să intuiască în mod informal, depărtându-se de învăţătura creştină şi de normele Sinodului, să parieze pe următorii cai câştigători. Adăugăm apoi acest naţionalism, acest filetism de care spuneam acum câteva minute, un filetism în care avem concepţia asta, „A fi creştin înseamnă a fi român“. De aceea e foarte tentant pentru preoţi şi clerici să vireze spre suveranism. Având tendinţa aceasta naturală spre filetism şi ”simfonia biserică-stat”, ca preot sau prelat, una-două te uiţi în spectrul politic şi n-o să mergi mergi mereu cu social-democraţii – şi nu mă refer aici neapărat la PSD, mă refer la doctine politice – care sunt internaţionalişti. Ca o paranteză, internaţionalismul s-a transformat propagandistic într-un cuvânt foarte demonizat - „globalism“. Fac o paranteză aici, de asta e foarte demonizat termenul - toţi sunt globalişti, internaţionalişti, sorosişti sau cum li se mai spune în comentarii pe net, între oamenii de rând.  Pentru că la modul convenţional sunt anumite mişcări politice care susţin un internaţionalism şi sunt alte mişcări politice care susţin un fel de naţionalism.  Şi atunci, ca prelat, vii cu fondul de filetism, asculţi şi imnul naţional care spune „preoţi cu crucea în frunte, căci oastea e creştină“ şi suveranismul devine o alegere aproape naturală. Sigur, e o denaturare, dar când cauţi să te identifici politic ca prelat, acolo te uiţi! Acolo te duce tentaţia, ca la cofetărie!

„Avem ca popor ortodox, cel puţin la nivel cultural, o mare rezistenţă la schimbare şi apetenţă pentru conspiraţiile de orice“

Matei Udrea: De acord cu dumneavoastră, dar se presupune că Biserica Ortodoxă, fiind creştină, ar trebui să militeze pentru dragostea de aproape, pentru credinţă, pentru bunăstarea oamenilor, pentru progres. Noi avem o parte foarte importantă a clerului care diseminează fake news, teorii ale conspiraţiei şi foarte multă ură. Ură pe străini, ură pe Occident. Personal am întâlnit preoţi ortodocşi care urau de moarte catolicii, pe care îi numeau schismatici. Aici este elementul pe care eu nu-l înţeleg: susţinerea pentru extremism. Ne aducem aminte că şi în pandemie foarte mulţi preoţi au fost vehement împotriva vaccinării, au venit cu teorii care mai de care mai bizare, cu lucruri parcă rupte din romanele SF. Că o să ne crească solzi, că o să fim cipaţi şi aşa mai departe.

Andrei Ghitea: Din nou mă duc spre partea de background, pe partea de setări, să-i spun aşa, a gândirii, a felului în care sunt formaţi ca şi clerici, din educaţia pe care o primesc. Poate o să sune ciudat ca expresie, dar ortodoxia, ca şi concept, se diferenţiază pe partea de marketing. Până la urmă, marketing-ul este prezent în toate sferele sociale şi inclusiv instituţii precum bisericile au nevoie de marketing. Acum, oamenii să nu se gândească la reclame sau la alte trăsnăi, în sensul marketingului vizibil, ci la poziţionarea pe piaţa religioasă. Că deja după 1990 în România se poate vorbi de un fel de piaţă religioasă deschisă, unde fiecare cult sau denominare încearcă să fie atractivă pentru potenţiali credincioşi. Ei, în contextul acesta, ortodoxia se poziţionează mereu ca fiind păstrătoarea tradiţiilor, păstrătoarea obiceiurilor strămoşeşti. Când eşti conservator, păstrezi tradiţiile şi le şi aperi. O unealtă foarte puternică în a face asta, o unealtă care îţi aduce şi rău – exact ce spuneaţi dumneavoastră despre solzi şi altele – se cheamă sociologic, foarte banal, rezistenţa la schimbare. Ai văzut că a venit un vaccin nou şi eşti foarte reticent, zici: „Măi, dar cum au făcut ăştia vaccinul într-un an? Dar nu se poate, că la vaccinul celălalt, făcut în copilărie, au lucrat 20 de ani! Pe ăsta l-au făcut într-un an!“. Şi nu mai calculez că tehnologia a evoluat, bugetele au fost imense, presiunea publică a fost imensă pe cercetători, au fost grăbite nişte etape juridice şi aşa mai departe. Nu! Vii şi zici: „A, e ceva putred la mijloc! Nu e tradiţional, nu e convenţional, respingem!“. Deci, rezistenţa la schimbare este răspunsul meu. Inclusiv de aici avem ca popor ortodox, cel puţin la nivel cultural, apetenţa pentru conspiraţiile de orice, precum „vrea UE să ne dicteze ce să facem, ne-au transformat în piaţă de desfacere“ şamd. Din păcate, personal – poate sună ciudat! – am încetat să mai particip la liturghia unei biserici unde mă duceam de obicei. M-am dus la alta tocmai pentru că, la predica de după slujbă, preotul respectiv începea să facă apologia comunismului, care construia fabrici şi uzine, iar capitaliştii de azi le dărâmă şi nu-s în stare să le întreţină. Am schimbat imediat biserica. M-am dus pe altă stradă, la altă biserică, pentru slujbă... Până la urmă, preoţii şi prelaţii sunt oameni ca şi noi. Şi, fiind oameni ca şi noi, indiferent ce meserii am avea şi am face pe lumea asta, nici ei nu reuşesc să acopere magnitudinea informaţiilor la care sunt supuşi în fiecare zi. Aşadar şi prelaţii cad în capcana unui alt fenomen care se cheamă ”epoca post-adevărului”. Unde se face confuzie între opinie şi informaţie. Atunci părintele, seara, pe internet, intră şi vede o opinie, poate una chiar maliţioasă, în care se spune că vaccinul este făcut de Pfizer ca să facă miliarde de euro, ca pe urmă să se împrumute Cîţu de nu ştiu câte miliarde. De acolo mai pleacă încă o conspiraţie despre nu ştiu câte miliarde şi tot aşa. Avem deci conspiraţii tip matrioşcă, din acelea care se desfac în cinci conspiraţii şi tot aşa. Adesea, ca om de rând, nu-ţi dai seama că o opinie că este maliţioasă, o iei ca informaţie. Luând-o ca pe o informaţie şi având o educaţie confesională din care lipseşte gândirea critică… Am făcut chiar un studiu, o să apară în curând, am studiat cum merge educaţia religioasă în România. Şi ce am observat în manuale de religie şi din clasele I-VIII e că lipseşte total – excepţie făcând fix manualele pentru ritul catolic – ideea de gândire critică. Deci în educaţia confesională aş putea generaliza şi să spun că nu prea se bate fierul pe gândirea critică. Şi atunci, n-ai gândire critică formată, vezi o opinie, o iei ca informaţie, te sperii ca cetăţean şi începi să o împrăştii la predică, pentru că şi tu eşti în mod autentic speriat.

Matei Udrea: De când a început această creare a unei realităţi alternative în care e introdusă o parte a societăţii româneşti? Mă refer la un alt articol pe care l-aţi scris dumneavoastră şi aţi descris destul de plastic o mătuşă care e băgată într-o bulă din aceasta unde e ţinută tot timpul în priză, speriată. Bun, dumneavoastră folosiţi acolo o metaforă. De fapt, sigur că ne referim la o parte însemnată a societăţii româneşti, nu ştim cât, unele sondaje spun că ar fi chiar 40%.

Andrei Ghitea: Da, este oribil, mă înfricoşează propriul răspuns la întrebarea dumneavoastră. De când a început… Nu m-aş gândi doar la online, să zicem că n-o să merg pe fentă să spun că de la apariţia reţelelor sociale s-a dat lumea peste cap. Nu! De ce? Elementele acestea – mătuşa politică, persoana ţinută captivă ca audienţă şi speriată încontinuu în societatea românească – eu le văd de cel puţin 7-8 ani. Deci, încă dinainte de COVID! Şi aici, în cercetările pe care le-am făcut, am identificat o chestie foarte interesantă despre care s-a vorbit puţin în presa românească. Sunt anumite curente propagandistice pe care vectorii de propagandă politică – fix aşa îi şi numesc – le iau copy-paste de dincolo şi, surprinzător, ce să vedeţi, funcţionează şi la noi mănuşă! Şi o să dau un exemplu concret: prin 2016-2017 apare acel bau-bau numit Soros, coroborat cu alt bau-bau numit persoanele din zona LGBT şi alţi bau-bau, care apasă nişte butoane foarte sensibile. Butoanele acestea sensibile de care ziceam vin iar din tradiţia românească ortodoxă cu relaţia biserică-stat şi conservatorismul care curge din ortodoxism. Şi atunci, bazându-te pe rezistenţa la schimbare specifică ortodoxiei coroborat cu un ”bau-bau” fictiv, pac! Obţii fenomenul ăsta de om speriat constant şi ţinut captiv. Ca să comprim răspunsul, povestea începe acum vreo 7-8 ani, când vectorii de propagandă politică din zona naţionalistă românească au început să importe acest limbaj. Vectori care au existat tot timpul. Să nu uităm de vestitul Vadim, care este cel mai cunoscut vector, probabil cel mai popular politician extremist  din vremea respectivă pentru trăsnăile pe care le tipărea în publicaţiile lui proprii şi invenţiile asupra unor personaje sau concurenţi politici. Dar atât dumnealui, cât şi alţi vectori, au preluat masiv şi încă preiau idei prefabricate „din import”. Importăm nişte concepte ambigue. Iar pentru mine turnesolul, momentul în care mi-am dat seama că avem deja un risc major pe partea de vulnerabilitate la suveranism a fost apogeul epocii Dragnea. Am fi fost tentaţi să credem că mişcarea naţionalistă de tip PRM-Funar, cu vopsitul băncilor în tricolor la Cluj şi alte trăsnăi, s-a terminat, deoarece PRM-ul s-a dus în irelevanţă politică. Am fi crezut că filonul naţionalist s-a dus naibii. Şi a apărut Dragnea, ţineţi minte discursurile cu roşia românească care are gust versus roşia din import fără niciun gust, cu chimicalele care se bagă intenţionat în mâncarea românilor şi aşa mai departe. Deci, avem aici un viraj major. Am observat atunci, ca cetăţean obişnuit, că încă nu mă apucasem de cercetare în domeniu, faptul că mainstreamul politicii româneşti – în cazul nostru, Partidul Social Democrat – începe să încorporeze în discurs şi să zgândăre partea aceea a electoratului şi să încerce să o revitalizeze. Şi asta e, din nou, o chestie foarte banală şi cinică, din păcate. Are legătură tot cu marketingul politic. Ca să stea competitiv, cine îi era consultant pe partea politică i-a sugerat, probabil, „Hai să ne mărim baza de alegători încercând să captăm din electoratul pierdut şi care aparţinea mai demult de partidele naţionaliste!“. În aceleaşi momente, testul suprem sau declanşarea oficială a mişcării suveraniste în România vine cu Coaliţia pentru Familie şi cu acel referendum. Atunci am observat direct că inclusiv persoane din anturajul meu, pe care le consideram cu o anumită poziţionare cetăţenească în raport cu subiectul, totuşi, au fost foarte tentate să vireze. De ce? Pentru că statul şi nu numai statul, dacă mai ţineţi minte, principalul partid de guvernământ au investit foarte mult efort în a forţa reuşita acelei mişcări. Deci, practic, partidul de guvernământ a dat cu băţul şi a scos din peşteră monstrul adormit. Asta e!

„Mi-e teamă să nu avem cumva în România pe termen mediu deja acest sentiment de bau-bau suprem: RoExit, să ne despărţim de Uniunea Europeană. Exact discursul pe care a bătut fierul Georgescu, cu „noi nu avem nevoie de Uniunea Europeană că îl avem pe Dumnezeu!“. Absolut superb!

Matei Udrea: De ce credeţi că şi-ar dori poporul român o întoarcere la dictatură? Inclusiv printre generaţiile tinere, care au beneficiat cel mai mult de toată această intrare în libertate, inclusiv de libertatea de mişcare, un număr foarte însemnat de oameni spun că şi-ar dori un dictator, o mână forte.

Andrei Ghitea: Din două mari motive. Unul este un factor individual, iar celălalt este un factor extern. Sigur că aş fi foarte tentat să merg pe fenta că sunt victimele propagandei politice. Dar nu, nu putem să absolvim de vină cetăţeanul şi automat să intrăm noi în capcana pe care încercăm împreună acum s-o dezamorsăm, şi să zicem „Sunt de vină ceilalţi!“. Deci, noi discutăm acum indirect despre vectorii care spun că „globaliştii ăia răi vin să distrugă România, să facă colonie“, iar când abordăm problema, să arătăm la rândul nostru cu degetul şi spunem că „Ăia fac propagandă politică“? Ar însemna să ne învârtim în cerc şi să fim victimele a exact ceea ce propovăduim că vrem să vindecăm. Acum să discutăm despre cele două mari motive. Primul: individual. Am observat în anturajul meu de persoane mai tinere, din generaţia născută să zicem de la 1995 în sus, care deja n-au mai avut un contact direct cu regimul comunist sau măcar cu primii ani din ‘90, când urmele erau foarte vizibile: aceştia erau foarte tentaţi să voteze – şi au şi votat – cu zona suveranistă la ultimul rând de alegeri, indiferent ce au propus acele partide, pentru că au un sentiment de revoltă. Sentiment de revoltă care provine din faptul că eşti tânăr, vrei să-ţi cumperi o casă, vezi o maşină frumoasă, vrei să ţi-o cumperi şi tu. Şi porneşti de la chestiile banale, te uiţi la salariu şi vezi că nu ţi le permiţi.

Generaţia părinţilor mei, cel puţin în anii ’90, când avea aceeaşi aspiraţie – „vreau să cumpăr un apartament mai mare“, „vreau să schimb Dacia pe o maşină second hand din import“ sau ce vise o fi avut tata în anii ’90 –, avea totuşi măcar un ţel naţional care spunea „tragem tare, acum suferim, ca după aceea să ajungem un stat democrat puternic“. După tranziţie a venit acel „tragem tare, suferim, avem nişte lipsuri materiale, dar vom intra în Uniunea Europeană şi NATO“. Ei, acum tinerii cer înapoi un regim totalitar pentru că în discursul politic românesc mainstream lipseşte, din păcate, acel ideal naţional. Nu mai avem un ideal, n-avem pentru ce lupta. Şi dacă n-avem pentru ce lupta, găsim noi pentru ce să luptăm! Găsim în debara tricolorul şi luptăm foarte abstract pentru tricolor, fără să înţelegem exact ce anume vrem noi. Deci, asta e motivaţia individuală pentru care vrei o dictatură. Momentul în care ai nişte frustrări şiconsideri că societatea în care trăieşti tu astăzi nu îţi va da soluţia la aspiraţiile tale. Atunci ai două variante. Varianta pe care deja statistica ne-o arată, zici „aici, în România, nu-i de stat, îmi fac bagajele, mă duc în Anglia, emigrez“. Emigrând, ajungi acolo şi te scoţi din „priză“ ca cetăţean, nu eşti conectat cu societatea lor. Foarte greu reuşeşti să te conectezi cu societatea lor. Chiar am observant, citind studii făcute de alţi cercetători, că noul val de imigranţi români formează clustere (grupuri în engleză – n. red.). Am fost la Bruxelles, am vorbit cu românii de acolo şi am fost siderat să aflu că n-au avut, într-o duminică banală, curiozitatea să ia Bruxelles-ul la pas din punct de vedere turistic. Stau în clustere. Aşadar, o variantă e să emigrezi, cealaltă este să te revolţi. Sau emigrezi şi te revolţi, că poţi să emigrezi şi revoltat. Şi din afară votezi cu suveraniştii ca să pedepseşti societatea românească care nu ţi-a dat ţie mijloacele să te realizezi. Sau rămâi lîn ţară şi din nou eşti revoltat şi ceri o schimbare radicală, spui „aşa nu se mai poate, dărâmăm masa să schimbăm cu ceva!“. Oamenii de rând observă o defecţiune a democraţiei româneşti. Avem nişte defecţiuni ale sistemului politic din România care aparent sunt, aşa, mici reglaje politice în spatele scenei. Dar, de fapt, lovesc puternic statul. Cetăţenii români, în bună măsură, şi-au pierdut încrederea. Dacă vă uitaţi pe sondajele din ultimii 10 ani, cu clasica întrebare „în ce instituţii aveţi încredere?“, pe primele locuri ies Biserica şi Armata. Despre Biserică am tot vorbit în ultimele minute: ai încredere în ea, vine popa, îţi spune discursul filetist, eşti victimă potenţială, OK! Dar când te uiţi la încrederea în guvern şi la încrederea în partidele politice, niciodată n-am văzut guvernul României – indiferent ce partid a fost, ce premier – având o cotă de încredere peste 30%. Încrederea noastră în orânduirea politică este foarte mică. În partide avem încredere mică. Şi atunci, rezumând, eşti frustrat pe bună dreptate, pentru că ai motivele tale – vrei să-ţi cumperi un apartament acum în marile oraşe ale României cu salariul tău de debutant, indiferent de meserie, te apucă plânsul direct – consideri că politicul nu ţi-a a dat mijloacele să-ţi rezolvi problemele. În acelaşi timp, observi că povaţa pe care ţi-au spus-o părinţii, „Ţine-te de şcoală, învaţă o meserie, fii bun în meseria ta şi poţi să te realizezi o viaţă“, nu se aplică în viaţa reală. Pentru că ajungi în societate unde la început tragi tare să avansezi de la debutant la expert, să ai salariul ăla bun ca să-ţi permiţi maşina pe care ţi-o doreşti. Dar observi că adesea ajunge expert cineva care arde etapele, că are pile, are relaţii. Deci, te frustrezi din cauza societăţii româneşti. N-ai încredere în guvern, n-ai încredere în partidul X sau Y, indiferent cum se cheamă el. Şi atunci, pac: vrem o dictatură! De ce vrem o dictatură? Pentru că ”să vină, domnule, cineva să facă ordine!” Pentru că românii, dar şi statele din jur – m-am uitat puţin la statele din zona Balcanilor şi zona Europei de Est formate în ultimele două secole – neavând o tradiţie statală liniară, adică au fost ba autocraţii, ba regi, ba Cortina de Fier, ba nu ştiu ce, toate etapele astea bruşte au creat setea pentru mitul salvatorului. Că va veni într-o zi acel lider providenţial şi ne va salva. De-asta aţi observat că AUR plimba un fel de Ştefan cel Mare prin marile oraşe ale României. Îmbrăcau un om în Ştefan cel Mare şi-l plimbau prin centrul oraşelor. L-am văzut prin centrul Timişoarei pe George Simion plimbând un Ştefan cel Mare actor, nu ştiam dacă e moment de comedie sau nu. Pentru că inconştient sau nu, noi aşteptăm liderul providenţial. Asta vine din arhitectura statului român, care ziceam că e greşită. Noi suntem genul de societate care vrem liderul providenţial. Constituţia noastră nu ni-l dă. Noi nu avem un premier cu putere foarte mare, cum e cazul Marii Britanii sau al Ungariei, şi nici nu avem modelul preşedintelui puternic, cum au Statele Unite sau Franţa, de exemplu. Deşi nouă ne place liderul providenţial sau măcar puternic. Sistemul nostru politic nu ne dă acel lider politic puternic dar ales de noi dar noi totuşi îl cerem. Să ne satisfacă acel mit al lui Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, Cuza şi aşa mai departe, că nu terminăm până dimineaţa lista cu lideri pe care noi i-am mistificat. Tot odată noi nu avem încredere nici în Parlament. Avem clasicele imagini cu parlamentarii care dorm. Ne uităm cum se face votul pe o lege oarecare. Dacă eşti un cetăţean român mai documentat, spui „Mă interesează legea A!“. Cum trece legea respectivă în Parlament? Nu trece pentru că votează fiecare parlamentar după libera conştiinţă şi spune „Eu da, eu nu, hai s-o dezbatem, mie îmi place, mie nu-mi place legea, amendamente“. Nu! Vine şeful grupului parlamentar de la partid şi zice „Astăzi, PSD-ul sau PNL-ul sau USR-ul sau cum se cheamă va vota DA sau NU la legea respectivă!“. Atunci cetăţeanul observă: ce avem aici? Cumetrii, găşcuţe? Parlamentul nu (mai) este oglinda societăţii?. Avem parlamentari aleşi pe liste, ei nu mai sunt oglinda societăţii şi nu mai votează după conştiinţă. Garantez că peste 90% din populaţia României, indiferent unde stă acum, în ţară sau în străintate, habar n-are să spună care este parlamentarul care o reprezintă. Şi nici eu, spre ruşinea mea, n-aş putea spune care este parlamentar în circumscripţia mea, la mine în cartier, cui trebuie să mă adresez. Şi dacă dau un Google şi ştiu că, de exemplu – zic total la întâmplare! – Drulă e parlamentar de Timiş, conexiunea mea cu acel parlamentar este extrem de grea! Trebuie să mă gândesc unde are cabinetul. Are consultaţii numai joi, de la 13 la 14. Ajung joi, la ora 13, îmi zice secretara că e plecat. Deci am această ruptură cu politicul.

Matei Udrea: Ultima chestiune, domnule Ghitea. Aş vrea o părere personală a dumneavoastră, pentru că nu avem date ştiinţifice cu care să lucrăm. În momentul de faţă, în România prevalează forţele care sunt pentru modernizare sau cele care sunt pentru păstrarea valorilor tradiţionale?

Andrei Ghitea: E foarte greu să răspund. Fac o foarte scurtă paranteză: există, totuşi, anumite studii macro făcute la nivel de societăţi, cum sunt societăţile din punctul de vedere al orientării pentru strategii pe termen lung, şi o să observăm că există societăţi de tip short-term (termen scurt) şi de tip long-term (termen lung), cum zic sociologii. Sunt sociologi care s-au uitat să vadă: la voi în ţară vă interesează viaţa de azi pe mâine, vă interesează pe 10 ani, vă interesează pe 50? Şi societatea românească este short-term oriented (preocupată de lucruri pe termen scurt). De aceea la noi, când apar alegerile, majoritatea partidelor vor veni cu oferte pe termen scurt. Şi acum, ca să răspund la întrebare, momentan, în România, din păcate – mi-e frică de răspuns, mă ia un sentiment de rece când spun asta – observ că forţele conservatoare, dar nu în sensul frumos al cuvântului, adică forţele antireformiste sunt mai mari decât forţele reformiste la nivel de cetăţean! Pentru că atunci când avem de-a face cu mişcările de reformă, cum e şi cazul acum al guvernului Bolojan, dovedim ca societate şi sistem politic o rezistenţă la schimbare oribilă! Inclusiv astăzi se ceartă pe preţul la făină, dacă să fie plafonat sau nu! Deci, ăsta e nivelul. Avem această rezistenţă la schimbare pe cele mai mici detalii în reformă, atât la nivel instituţional, al statului român, cât şi la nivel cetăţenesc. Ca idee paralelă plafonarea preţurilor la bunuri de larg consum am copiat-o din Ungaria, e copy-paste din naţionalismul lui Orban. E vestita expresie de la Caragiale, „Să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic“. Pentru că sentimentul de acum din societatea românească este unul de divizare şi de neîncredere în stat. Şi, ca să comprim ideea, mi-e teamă să nu avem cumva în România pe termen mediu deja – nu lung! – acest sentiment de bau-bau suprem: RoExit, să ne despărţim de Uniunea Europeană. Exact discursul pe care a bătut fierul Georgescu, cu „Noi nu avem nevoie de Uniunea Europeană că îl avem pe Dumnezeu!“. Absolut superb! Deci Dumnezeu, care este atotputernic, ne poate da tot şi poate înlocui toţi banii din lume, de-ar fi să se adune, ca să parafrasez umoristic o manea vestită. Deci, nu mai avem nevoie de ajutor. Mi-e teamă ca pentru noi, ca societate, apartenenţa la Uniunea Europeană o să se transforme din ideea de apartenenţa la o familie europeană în „de la Bruxelles ne dictează stânga-dreapta“. Deşi azi oamenii pot să meargă azi până la Paris ca şi cum ar merge până în Arad, la o cafea datorită Schengen. Deja propaganda naţionalistă bate fierul foarte tare pe ideea de dictatura de la Bruxelles. Iar seminţele acestei intoxicări sunt puse de cel puţin 20 de ani de către politicienii români mainstream. De multe ori, când trebuie să dea drumul la o lege nepopulară, care afectează populaţia de rând, politicienii tind să mintă – ăsta e cuvântul foarte la subiect – spunând că ne obligă Uniunea Europeană. De exemplu, când privatizăm anumite companii sau poate modificăm structura pieţei energetice spunem că o facem pentru că ne-o cere Uniunea Europeană. Chiar dacă o facem în stilul românesc.Minciuna se ascunde în felul în care alegem să facem lucrurile. Uniunea Europeană ne cere de exempu să liberalizăm, piaţa energiei sau să facem o reformă, dar nu ne spune „faceţi aşa neapărat, cu N mare“. Şi atunci s-a creat acest bau-bau pentru omul de rând care spune: „Vine UE şi dictează!“. Vine UE şi dictează să se privatizeze… nu ştiu, spun total aleatoriu… SALROM-ul! Vai, cum, să privatizăm sarea românească? E un subiect ipotetic. Munţii româneşti, munţii noştri, cum îi dăm la străini? Şi atunci, cum te aperi de bau-bau-ul ăsta? Rezistenţa la schimbare! Nu, frate, ţinem cu a noastră, scoatem tricolorul din debara, îl apărăm! Şi, ca să conchid, scoatem tricolorul din debara, apărăm tricolorul fără să ştim exact ce presupune asta, aşteptăm liderul providential. Exact ca în Crez, „Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor (şi) aştept învierea morţilor“, în timp ce aştept venirea lui Iisus a doua oară în ipostază de salvator desigur. Până atunci, apăr tricolorul şi credinţa mea strămoşească de străinii cotropitori. Deci, pe termen mediu, din păcate, eu cred că societatea românească va intra, pe lângă scindarea în care este acum, şi în faza de izolaţionism. Şi în momentul în care noi, românii, vom intra în izolaţionism ca abordare, atunci ne vor mânca sfinţii! Pentru că nouă istoria ne arată că tot timpul am fost la marginea sferelor de influenţă a marilor imperii. Iar imperiul, cu toate ghilimele de rigoare, care influenţează politica şi societatea românească s-ar putea să se schimbe. Deci ne facem, din păcate, singuri victime sigure pentru un viitor incert!

Matei Udrea: Vă mulţumesc foarte mult pentru interviul pe care mi l-aţi acordat!

Andrei Ghitea: Mulţumesc şi eu foarte mult pentru ocazia de a-mi expune ideile care, precizez, nu reprezintă poziţia Universităţii de Vest Timişoara.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.