Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, că în momentul ăsta, din nefericire, nu suntem la faza de reconstrucţie a Ucrainei, iar războiul e în curs şi urgenţa cea mai mare este să avem cel puţin o încetare a focului. Preşedintele a mai spus că au fost multe discuţii în cadrul Summitului NATO în care s-a făcut foarte des conexiunea cu Iranul, cu o manifestare de forţă care, cumva, descurajează un agresor.
Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat la Haga, după Summitul NATO, cum se va implica România în reconstrucţia Ucrainei.
”În momentul ăsta, din nefericire, nu suntem la faza de reconstrucţie. Într-adevăr, şi ăsta este un lucru care s-a discutat, puţin, în cadrul Summitului, ce se va întâmpla imediat după. Nu numai partea de reconstrucţie, ci se va întâmpla cu toate armele care sunt pe acel teritoriu şi cu toţi oamenii care sunt implicaţi şi care, imediat după, vor trebui să aibă o funcţionalitate economică. Dar, pentru moment, nu suntem acolo”, a spus preşedintele Nicuşor Dan.
El a precizat că războiul e în curs şi urgenţa cea mai mare este să avem cel puţin o încetare a focului.
”Aici au fost multe discuţii în cadrul Summitului şi, cumva, s-a făcut foarte des conexiunea cu Iranul, cu o manifestare de forţă care, cumva, descurajează un agresor”, a explicat şeful statului.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.