Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită oficială în Germania, susţine o conferinţă de presă împreună cu cancelarul german, Friedrich Merz. Ambii au discutat despre buna relaţie dintre cele două ţări, dar şi despre întârirea cooperării în plan economic şi al industriei de apărare. De asemenea, s-a discutat despre continuarea ajutorului oferit Ucrainei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 

”În campania electorală din România aţi demonstrat că reprezentaţi o Românie democrată, europeană. Astfel, aţi dat un semnal puternic care a mers mult peste hotarele României. Noi toţi am observat cu multă atenţie alegerile din România. Permiteţi-mi să vă felicit pentru alegerea în funcţia de preşedinte al României”, a declarat, vineri, la începutul conferinţei de presă comună, cancelarul german. Friedrich Merz

Acesta a vorbit despre relaţia cu România.

”Am purtat o discuţie bazată pe încredere (...) Relaţia dintre ţările noastre este excelentă şi vom colabora ca ea să devină şi mai bună în viitorul apropiat”, a mai declarat Merz.

Niculor Dan s-a referit la lunga istorie a relaţiilor dintre cele două state.

”România şi Germania au o istorie lungă de parteneriat, mai mult decât istoria şi numărul de ani cred că ne leagă nişte valori. Pe baza acestor valori, prin planul de acţiune pe care l-am semnat am trasat direcţiile prin care colaborarea noastră viitoare se va desfăşura”, a declarat Nicuşor Dan.

El a precizat că s-a discutat mult despre zona economică.

”Germania este principalul partener economic al României şi ne dorim ca această cooperare să se dezvolte”, a mai declarat preşedintele Dan.

El a explicat că s-a discutat despre dezvoltarea industriei de apărare, dar şi despre ajutorul pentru Ucraina.

Preşedintele Nicuşor Dan face, vineri, o vizită oficială în Germania, la invitaţia omologului Frank-Walter Steinmeier, cu care a avut convorbiri.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.