Sorana Cîrstea, care s-a calificat miercuri în turul trei la Roland Garros şi la finalul sezonului îşi va încheia cariera de jucătoare de tenis, a declarat într-un interviu pentru rolandgarros.com că şi-a dorit mereu ca retragerea să vină într-un moment bun din cariera sa, nu după un declin sau din cauza unei accidentări.
“Aş vrea să rămân în memoria tuturor ca o jucătoare foarte amabilă, care s-a purtat frumos cu toată lumea din vestiar şi care a muncit din greu”, mai spune Cîrstea.
Interviul acordat de Sorana Cîrstea site-ului oficial al turneului de la Roland Garros:
Ai anunţat că intenţionezi să te retragi la sfârşitul sezonului, iar de atunci nu ai făcut altceva decât să câştigi. Un titlu pe teren propriu, la Cluj-Napoca, prima ta victorie împotriva unei jucătoare clasată pe locul 1 mondial, la Madrid, şi acum debutul în top 20, la 36 de ani. Ai sentimentul că totul este un vis?
De fapt, îmi trăiesc visul şi, să fiu sinceră, nu ştiu ce s-a schimbat. Din punctul meu de vedere, fac în continuare aceleaşi lucruri. Sunt la fel de disciplinată. Am în continuare aceeaşi pasiune pentru acest sport, poate chiar mai multă, pentru că este ultimul meu an.
Ce te ajută să atingi acest nivel de succes?
Nu ştiu câţi oameni ştiu asta, dar iubesc tenisul cu adevărat. Poate singurul lucru este că am mai multă bucurie şi nu mai pun atâta presiune pe rezultate cum o făceam înainte. Cred că asta ar fi singura diferenţă.
Dar ai avut întotdeauna jocul necesar pentru a realiza lucruri măreţe.
Simt că în ultimii doi ani am fost destul de constantă. Nu m-am gândit niciodată că voi juca până la această vârstă – urma să mă retrag pe la 30 de ani. Apoi a venit COVID-ul şi am luat lucrurile an de an. De la începutul pandemiei de COVID, am fost mereu clasată undeva între locul 20 şi 30, iar acum doi ani am suferit o operaţie. Dar nivelul era acolo. Poate că constanţa pe care o arăt în fiecare săptămână acum nu exista atunci.
Ţi se pare un pic o nebunie că lucrurile se desfăşoară aşa?
Aşa cum spui, este o poveste frumoasă şi sunt foarte recunoscătoare pentru tot ce se întâmplă, iar eu încerc să absorb totul şi fiecare amintire pe care o am, să o păstrez în inima mea şi să o păstrez acolo pentru totdeauna.
E un echilibru destul de dificil de atins, să încerci să nu te laşi purtată de visuri şi să rămâi concentrată, aşa cum ai făcut-o întotdeauna de-a lungul carierei tale?
Cred că, din acest punct de vedere, mă descurc destul de bine, pentru că, chiar dacă am anunţat că acesta va fi ultimul meu an, am intrat totuşi în 2026 cu multe obiective. Nu orientate spre rezultate, ci obiective axate pe jocul meu, pe lucrurile pe care voiam să le îmbunătăţesc – mişcarea mea, mentalitatea mea. Încă simt că la fiecare antrenament am lucruri pe care le pot îmbunătăţi şi lucruri la care lucrez.
Nu intru pe teren doar ca să mă distrez. Da, încerc să zâmbesc, da, încerc să mă bucur puţin, dar, la finalul zilei, sunt foarte competitivă şi aşa am fost toată viaţa. Cred că acum am găsit acel echilibru între a fi foarte ambiţioasă şi a avea în continuare obiective de îmbunătăţire, dar şi a încerca să las emoţiile deoparte şi să mă bucur puţin mai mult.
Te deranjează când oamenii îţi spun că ar trebui să continui să joci, sau este mai degrabă un compliment?
Este un compliment, desigur, nu este niciodată enervant să ai sprijinul oamenilor şi să mi se spună atâtea lucruri frumoase, nu este niciodată enervant. Este întotdeauna un compliment şi nu îl iau în derâdere.
Ai spune că acesta este cel mai bun sezon al tău de până acum în circuit?
Cred că se apropie de asta. Nu ştiu... Nu sunt foarte sigură, pentru că nu am fost niciodată genul care să ţină statistici şi chestii de genul ăsta, dar ce pot spune este că este cel mai constant an pe care l-am avut. Cu excepţia unuia sau a două turnee, în rest am reuşit să menţin acelaşi nivel. Şi pentru mine, asta înseamnă foarte mult, şi să sperăm că voi rămâne sănătoasă.
Unii spun că e mai bine să te retragi când eşti în vârf.
Visul meu a fost întotdeauna să mă retrag când încă joc bine, cât timp sunt încă în vârf. Am vrut să ies pe uşa din faţă a tenisului cu un zâmbet larg pe buze. Nu am vrut să mă retrag doar pentru că mi-a scăzut clasamentul, sau pentru că m-am accidentat, sau pentru că lucrurile nu mai mergeau cum voiam eu.
Când te vei retrage, ce moştenire ai vrea să laşi în urmă?
Aş vrea să rămân în memoria tuturor ca o jucătoare foarte amabilă, care s-a purtat frumos cu toată lumea din vestiar şi care a muncit din greu.
Nici măcar rezultatele, ci mai degrabă faptul că ai fost o persoană bună?
Da, absolut. Asta primează întotdeauna în faţa rezultatelor.
Ai spus că nu ştii dacă acesta este cel mai bun sezon al tău. Dar poate că ar putea fi. Ai speranţa că se vor întâmpla şi alte lucruri?
Desigur. Adică, mai am încă multe vise şi multe lucruri pe care vreau să le realizez, dar, aşa cum am spus, încerc să nu mă concentrez atât de mult pe rezultate, vreau să mă concentrez pe munca de zi cu zi şi să las lucrurile să curgă puţin, şi, de asemenea, să accept.
Cred că mi-a fost puţin greu în cariera mea să accept când aveam o zi proastă sau când sufeream o înfrângere dureroasă – îmi lua ceva timp să-mi revin. Dar acum sunt puţin mai relaxată în privinţa asta. Cred că este vorba în mare parte de maturitate. Este vorba de experienţă şi de dragoste pentru sport, este vorba de disciplină. Multe lucruri care trebuie să se îmbine.
Dacă cineva ţi-ar fi spus în ianuarie că vei câştiga un titlu pe teren propriu pentru prima dată, că vei învinge un număr 1 mondial pentru prima dată. Că vei intra în top 20 pentru prima dată ai fi crezut?
Cred că, în adâncul sufletului, am crezut întotdeauna în mine. Uneori am crezut prea mult şi apoi am pus prea multă presiune pe mine, pentru că la fiecare turneu la care am intrat pe teren am vrut să câştig, aşa că dacă cineva mi-ar fi spus asta la începutul anului, aş fi spus: „Bine, în sfârşit!”
Medikatv.ro
