Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că este nevoie în anumite instituţii, şi centrale şi locale, să plece oameni din sistem şi e nevoie de reduceri de cheltuieli, pe alte segmente, precizând că este sigur că în coaliţie se va găsi echilibrul astfel încât să avem o decizie comună, asumată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la Timişoara, despre reforma administraţiei, că este ”o problemă vastă cu multe aspect”.

”Evident că dacă ne uităm la întreg sistemul administrativ, central şi local, există zone însemnate unde e nevoie de ieşiri din sistem, după cum există zone în care e nevoie de mai mulţi oameni în sistem, de exemplu pe partea din poliţie responsabilă cu securitatea publică. Şi mai sunt câteva astfel de exemple. Deci e nevoie ca noi să echilibrăm sistemul”, a afirmat Nicuşor Dan.

Preşedintele a menţionat că e nevoie de asemenea ca să ne reîntoarcem la o lege a salarizării unice, ”pentru că am avut-o, numai că am corectat-o de aşa de multe ori că sunt discrepanţe foarte mari între instituţii”.

”Ca să vă dau un răspuns general, e nevoie în anumite instituţii, şi centrale şi locale, să plece oameni din sistem. E nevoie de reduceri de cheltuieli, pe alte segmente, bunuri şi servicii, etapizare de investiţii şi sunt sigur că în coaliţie se va găsi echilibrul astfel încât să avem o decizie comună, asumată.

Despre concedierea a 20% din bugetarii care lucrează în administraţie, Nicuşor Dan a precizat că a avut o mică dezbatere cu George Simion pe subiectul ăsta, singura dezbatere din turul 2.

 

”Vorbim de funcţionari din administraţie, nu vorbim de poliţie, nu vorbim de sănătate, nu vorbim de educaţie. Când s-a vorbit de acel 20% şi când s-a scris în programul de guvernare 20%, cei 20% s-au referit doar la funcţionari din administraţia centrală şi locală, nu de tot sectorul bugetar. Eu cred că în acest interval de trei ani şi jumătate, cât au rămas până la următoarele alegeri, ne vom apropia de acest procent în administraţiile centrală şi locală. Estimez însă că, pe această discuţie, pe administraţie locală, discuţia va mai continua câteva săptămâni, pentru că sunt diferenţe de opinie care vin şi din faptul că administraţia în diferite localităţi este foarte diferită”, a spus preşedintele.

El a precizat că ”unii au serviciile incluse în aparatul primăriei, iar alţii nu, în timp ce unii au făcut companii, alţii nu.

”Şi atunci, pentru ca măsura să fie echitabilă, o să mai fie nevoie de puţin timp de discuţie”, a subliniat Nicuşor Dan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.