Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, joi, în alocuţiunea rostită la ceremonia prilejuită de Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului împotriva Romilor, că există încă în societatea românească discriminare, mentalităţi care trebuie corectate şi comunităţi încă defavorizate, iar aici este rolul autorităţilor statului să intervină pentru ca, din orice comunitate din ţară, orice persoană, şi în special copiii, să pornească în viaţă cu şanse egale. Şeful statului mai spune că este „obligaţia” românilor să-şi cunoască şi să-şi asume istoria, „tocmai pentru a nu mai face din nou aceleaşi greşeli”, adăugând că pare că acum societatea este „tentată” să nu-şi asume problemele şi să dea vina pe „cineva care este în exterior”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Este obligaţia noastră să ne cunoaştem istoria şi să ne asumăm istoria, tocmai pentru a nu mai face din nou aceleaşi greşeli pe care le-am făcut, şi ce s-a întâmplat atunci, ce pare că suntem tentaţi la nivelul societăţii să facem acum este să nu asumăm problemele noastre ca societate şi să găsim, să dăm vina pe cineva care este în exterior. Acesta este un fenomen asupra căruia trebuie să reflectăm şi asupra căruia trebuie, prin asumare, să-l corectăm”, a afirmat, joi, Nicuşor Dan în alocuţiunea rostită la ceremonia prilejuită de Ziua Europeană de Comemorare a Holocaustului împotriva Romilor.

Preşedintele mai spune că în societatea românească există încă discriminare şi mentalităţi ce trebuie corectate, precum şi comunităţi încă defavorizate.

„Revenind la prezent, cred că trebuie să recunoaştem că există încă în societatea noastră discriminare, că există mentalităţi pe care trebuie să le corectăm şi că există comunităţi care sunt defavorizate încă, şi aici este rolul autorităţilor statului să intervină pentru ca, din orice comunitate din ţara noastră, orice persoană, şi în special copiii, să pornească în viaţă cu şanse egale. Acesta este lucrul cel mai important pe care noi trebuie să-l facem, inclusiv dacă ne gândim la memoria celor care au murit”, a mai spus preşedintele Nicuşor Dan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.