Deputatul PSD Eugen Nicolicea a declarat, miercuri, în legătură cu scrisoarea în care se cere demisia lui Liviu Dragnea de la conducerea partidului şi a Camerei Deputaţilor, că demisia este un act unilateral şi răspunde cel căruia i s-a cerut demisia, iar orice decizie va lua Comitetul Executiv trebuie acceptată de toţi membrii PSD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Ordinea firească era dezbatere în conducere, apoi comunicat cu răspunsurile la acele probleme. Fiind o ordine inversă, efectele nu au fost cele pe care ni le-am fi dorit pentru partid”, a declarat Nicolicea.

Întrebat dacă el consideră că Liviu Dragnea ar trebui să demisioneze, deputatul a răspuns: ”Demisia este un act unilateral şi răspunde cel căruia i s-a cerut demisia. Dar pe de altă parte a cere demisia cuiva, eu am spus-o nu în acest caz, ci în alte cazuri, este o solicitare care nu ţine ca rezolvare decât efectiv de voinţa respectivului”.

El a mai spus că nu este membru CEx, dar, din câte ştie, toate numirile în funcţiile guvernamentale au fost făcute cu avizul CEx.

”CEx nu se face pentru detensionarea situaţiei, ci pentru rezolvarea problemei. Au fost ridicate nişte probleme, trebuie găsite soluţii şi cred că după aceea anumite măsuri, dacă e nevoie”, a mai declarat Nicolicea. El a precizat că orice punct de vedere este aprobat de CEx este o decizie a conducerii partidului şi toţi membrii PSD trebuie să o accepte.

Gabriela Firea, Adrian Ţuţuianu şi Paul Stănescu semnează o scrisoare prin care cer demisia imediată a lui Liviu Dragnea din funcţiile de preşedinte al PSD şi al Camerei Deputaţilor. Potrivit lui Adrian Ţuţuianu, măsurile prezentate în scrisoare sunt susţinute de mulţi lideri judeţeni ai PSD şi va fi discutată în şedinţa Comitetului Executiv al partidului, convocat vineri la prânz. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, susţine că scrisoarea semnată de ea, alături de Paul Stănescu, Adrian Ţuţuianu, este susţinută de "suficient de mulţi" lideri de organizaţii judeţene astfel încât să nu fie ignoraţi, arătând că ei nu vor destabilizarea şi divizarea PSD, ci vor să atragă atenţia că PSD nu poate fi condus discreţionar de o singură persoană, asa cum se întâmplă de cel puţin un an.

Comitetul Executiv Naţional al PSD a fost convocat în şedinţă pentru vineri la ora 12.30.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.