Schimbul de replici dintre liderul PNL, Nicolae Ciucă şi premierul Marcel Ciolacu continuă. ”Ridicolul situaţiei vine din insistenţa lui Marcel Ciolacu de a purta dezbateri despre cărţi. Tragicul vine din situaţia de la Spitalul Pantelimon”, afirmă Nicolae Ciucă, cerând prim-ministrului să se aplece asupra problemei, ”nu să vorbească despre cărţi şi marketing politic”.
Nicolae Ciucă a reacţionat, vineri după-amiază, la ultimele atacuri ale preşedintelui PSD.
”Am citit postarea-replică a «colegului» Marcel Ciolacu. Dacă ar fi să-i răspund în acelaşi fel, aş putea spune că nu cred că a citit-o înainte de a fi postată. Nu o fac pentru că nu vreau să alimentez starea de nervozitate a unui premier PSD pus în faţa unor situaţii care implică termenul de MALPRAXIS”,m a scris pe Facebook, Nicolae Ciucă.
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
Acesta a adăugat că ”ridicolul situaţiei vine din insistenţa lui Marcel Ciolacu de a purta dezbateri despre cărţi”.
”Tragicul vine din situaţia de la spitalul Pantelimon relevată de anchetă, care, o repet, cere acţiuni şi responsabilitate guvernamentală. Insist ca premierul să se aplece asupra problemei, nu să vorbească despre cărţi şi marketing politic. Are o criză uriaşă de gestionat”, a scris Nicolae Ciucă pe reţeaua de socializare”, a mai transmis Ciucă.
Replica lui Nicolae Ciucă vine după ce liderul PSD Marcel Ciolacu i-a transmis că jignirea nu înseamnă deloc onoare, la fel cum nici ”jocul de glezne sau proba de panotaj - viteză nu sunt probe olimpice”, nici măcar în politică.
”Îi recomand domnului Ciucă să scrie mai mult la vestita sa carte şi mai puţin pe reţelele sociale. Altfel, riscă să aibă mai multe panouri publicitare decât pagini la această ”Capră cu trei iezi” liberală de 2 milioane de euro”, a scris Ciolacu pe Facebook, după ce Ciucă a dat o replică ironică afirmaţiilor liderului PSD despre cartea sa şi i-a făcut şi recomandări referitoare la abordarea scandalului pacienţilor decedaţi la Spitalul Pantelimon.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.