Prim-ministrul Nicolae Ciucă a convocat, marţi la Palatul Victoria, o nouă reuniune a Comitetului Interministerial pentru coordonarea aderării la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică – OCDE. Participanţii au analizat etapele parcurse până acum, au discutat elemente privind coordonarea internă, precum şi orientările pentru priorităţile perioadei următoare, conform Foii de Parcurs aprobată pentru România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După derularea misiunii OCDE în România din luna iunie a acestui an, când ţara noastră a intrat oficial în etapa de evaluare extinsă şi analiză a instrumentelor înscrise în Foaia de Parcurs, respectiv în etapa de elaborare a autoevaluărilor în raport cu aceste instrumente, prioritatea numărul 1 este acum redactarea contribuţiilor la Memorandumul Iniţial pe care România trebuie să-l transmită Secretarului General al OCDE, arată un comunicat de presă al Guvernului.

Documentul cuprinde o evaluare a alinierii legislaţiei, politicilor şi practicilor României la un număr de peste 230 de instrumente juridice ale OCDE.

Pe lângă finalizarea exerciţiului de autoevaluare a instrumentelor OCDE de către instituţii şi, în special, integrarea celor în competenţă partajată, alte priorităţi ale perioadei care urmează sunt definitivarea echipelor OCDE de la nivelul instituţiilor şi participarea activă şi la nivelul de reprezentare corespunzător la Comitetele sectoriale OCDE şi la alte reuniuni OCDE.

În ceea ce priveşte coordonarea internă a procesului de aderare, aceasta se va desfăşura în două formate de lucru, atât la nivel de şef de instituţii, conduse de prim-ministru, în formatul  Comitetului Interministerial pentru coordonarea relaţiilor României cu OCDE, cât şi la nivel tehnic, în formatul unui Task Force interinstituţional.

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a reamintit că aderarea la OCDE reprezintă o prioritate strategică de prim rang a ţării noastre şi o oportunitate pentru politici publice mai bune în contextul actual dificil, în care atenţia acordată perspectivelor de dezvoltare rămâne motorul competitivităţii României şi al bunăstării pentru cetăţeni, mai indică sursa citată.

„Este o muncă de echipă şi un efort interinstituţional intens pentru ca Memorandumul Iniţial pe care urmează să-l redactăm în perioada următoare să fie concis, de calitate şi să se axeze pe modul în care legislaţia, politicile şi practicile aplicabile în România corespund instrumentelor OCDE, pentru a demonstra că avem voinţa şi resursele necesare pentru implementarea recomandărilor din Foaia de Parcurs. Aderarea la OCDE reprezintă unul dintre cele mai importante obiective de ţară şi va permite României să se alăture unora dintre cele mai dezvoltate state ale lumii, oferind astfel şansa dezvoltării economice şi deschiderea de numeroase oportunităţi de investiţii pentru România”, a punctat premierul.

Şeful Executivului i-a asigurat de sprijinul deplin al Guvernului pe cei implicaţi şi le-a solicitat să se coordoneze îndeaproape cu coordonatorul naţional privind procesul de aderare a României la OCDE, Luca Niculescu, şi cu coordonatorul naţional adjunct, Adrian Ciocănea, mai indică sursa menţionată.

La reuniune a participat şi coordonatorul naţional privind procesul de aderare a României la OCDE, Luca Niculescu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.