Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a transmis după şedinţa conducerii PNL cu miniştrii partidului că pentru PNL, dezvoltarea comunităţilor locale rămâne un obiectiv cheie, nu se măsoară doar în cifre, ci şi într-o creştere nivelului de trai pentru fiecare român. Liderul PNL spune că cerut colegilor mei să urmărească foarte atent toate proiectele care au darul de a dezvolta şi moderniza România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 

 

”La şedinţa de astăzi, pe care am avut-o cu miniştrii şi secretarii de stat liberali, am discutat despre agenda de proiecte şi măsuri pentru perioada următoare. Mă bucur că programul "Anghel Saligny", lansat de PNL, continuă într-un ritm susţinut şi că avem multe administraţii locale implicate în programele de investiţii. ."Anghel Saligny" este una dintre cele mai importante oportunităţi pe care comunităţile locale o au pentru a rezolva probleme esenţiale, precum extinderea reţelelor de apă, canal, gaze sau modernizarea drumurilor”, a transmis preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.

Liderul liberal afirmă că există şi ”programele pentru racordarea la apă şi canalizare, implementate de Administraţia Fondului pentru Mediu, la care pot aplica persoanele cu venituri reduse”.

”O altă prioritate din domeniul mediului pe care o are PNL este protejarea pădurilor României şi extinderea suprafeţelor împădurite. Chiar în aceste zile se află în dezbatere publică noul Cod Silvic, urmând apoi să fie finalizat proiectul de act normativ şi trimis în Parlament. În domeniul educaţiei, se fac toate pregătirile necesare pentru începerea anului şcolar în cele mai bune condiţii şi continuăm investiţiile pentru modernizarea infrastructurii şi îmbunătăţirea actului educaţional”, a mai scris Ciucă pe Facebook.

Preşedintele PNL arată că, ”pentru Partidul Naţional Liberal, dezvoltarea comunităţilor locale rămâne un obiectiv cheie, iar importanţa acestei dezvoltări nu se măsoară doar în cifre, ci şi într-o creştere nivelului de trai pentru fiecare român”.

”Am cerut colegilor mei să urmărească foarte atent toate proiectele care au darul de a dezvolta şi moderniza România. I-am asigurat de tot sprijinul politic pentru punerea lor în aplicare”, spune liderul liberal.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.