Premierul desemnat Nicolae Ciucă l-a sunat, vineri, pe preşedintele USR Dacian Cioloş, o întâlnire urmând a avea loc cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare, au declarat surse politice pentru News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Discuţia dintre cei doi a fost una protocolară, premierul desemnat spunându-i lui Dacian Cioloş că îi va prezenta programul de guvernare, când va fi finalizat însă fără a preciza dacă doreşte o colaborare cu cei de la USR. 

Sursele au mai arătat că nu se pune problema unei cooptări a USR în Guvernul PNL-UDMR, în condiţiile în care liberalii au decis deja că vor merge în Parlament, pentru votul de încredere, cu un guvern minoritar PNL-UDMR, mizând pe susţinerea din partea PSD. 

Nicolae Ciucă nu a dat încă niciun semnal către liderul PSD Marcel Ciolacu însă o întâlnire este aşteptată în cursul zilei de astăzi sau în week-end, în condiţiile în care Florin Cîţu a anunţat că noul Cabinet va fi trimis la Parlament luni.

Liderul PSD a anunţat, joi, după consultările de la Palatul Cotroceni, că social-democraţii vor participa la discuţiile cu premierul desemnat, însă acestea vor avea loc doar la sediul PSD. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.