Fostul ministru al Sănătăţii Nicolae Bănicioiu a declarat luni, la Parlament, că Sebastian Ghiţă nu a intervenit niciodată la el pentru a face anumite decontări, social-democratul susţinând totodată că dosarul electronic al pacientului nu s-a făcut în timpul mandatului său la conducerea Ministerului Sănătăţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La remarca presei care i-a spus că în documentele procurorilor apar informaţii potrivit cărora Sebastian Ghiţă intervenea la miniştri pentru a face anumite decontări, Nicolae Bănicioiu a spus: „La mine nu. Am văzut şi eu ştirea. Cred că ar trebui să îi cereţi explicaţii, nu cred că e vorba de numele meu”.

De asemenea, întrebat dacă îl cunoştea bine pe Sebastian Ghiţă, social-democratul a susţinut că nu se cunoşteau atât de bine cum afirmă presa.

„Îl cunoşteam ca şi coleg de partid, nu îl cunoşteam atât de bine cum spuneţi dumneavoastră, dar, referitor la ce m-aţi întrebat, am văzut că era vorba de dosarul electronic al pacientului. Parcă asta a apărut şi în comunicarea oficială şi în date. Din câte îmi aduc eu aminte, cred că în 2013 s-a format sau chiar înainte de 2013. Dar sigur nu în mandatul meu”, a completat fostul ministru.

Chestionat în continuare dacă a avut vreodată vreo discuţie cu Sebastian Ghiţă despre acest subiect, Bănicioiu a răspuns negativ.

Întrebat în continuare dacă Sebastian Ghiţă a venit vreodată la el în birou ca să îi ceară vreo intervenţie, social-democratul a spus: „Niciodată”. 

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a cerut, în repetate rânduri, reprezentaţilor Siveco România bani pentru a interveni în favoarea acestei companii la politicieni cu funcţii importante, între care Victor Ponta, Valerian Vreme, Eugen Nicolescu, Nicolae Bănicioiu sau Zsolt Nagy, dar şi pe lângă fostul şef al CNAS Doru Bădescu şi cel al APIA Doru Nechiti, se arată în referatul cu propunere de arestare preventivă formulat pe numele lui Ghiţă.

Potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă întocmit de DNA în cel mai nou dosar al lui Sebastian Ghiţă, fostul deputat ar fi cerut, timp de mai mulţi ani şi în repetate rânduri, zeci de milioane de lei de la reprezentanţii Siveco România pentru a-şi folosi influenţa în favoarea acestei firme. Printre cei la care Ghiţă ar fi promis că intervine în favoarea Siveco se numără politicieni cu funcţii importante de la PSD, dar şi de la alte partide, dar şi directori de instituţii publice.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.