MOŢIUNE DE CENZURĂ - Bolojan: Ştiţi când a venit moţiunea? Când le-a crăpat măseaua că nu se mai putea, când era clar că se intră într-o zonă care deranjează / Mi s-a reproşat că m-am îngăţat de scaun. Eu pot să plec, dar problemele grave rămân

MOŢIUNE DE CENZURĂ - Bolojan: Ştiţi când a venit moţiunea? Când le-a crăpat măseaua că nu se mai putea, când era clar că se intră într-o zonă care deranjează / Mi s-a reproşat că m-am îngăţat de scaun. Eu pot să plec, dar problemele grave rămân

Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că moţiunea a venit când le-a crăpat măseaua că nu se mai putea, când era clar că se intră într-o zonă care deranjează. El a mai spus că i s-a reproşat că s-a îngăţat de scaun. ”Eu pot să plec, dar problemele grave ale acestei ţări rămân”, a spus Bolojan.

"Aţi văzut că moţiunea asta să vină când oamenii sufereau? Nu! Ştiţi când a venit moţiunea? Când le-a crăpat măseaua că nu se mai putea, când era clar că se intră într-o zonă care deranjează foarte mult", a declarat premierul Ilie Bolojan, în plenul reunit al Parlamentului.

"Mi s-a reproşat în aceste zile că m-am îngăţat de scaun. Eu mă ţin de o direcţie, de nişte principii şi vă rog să mă credeţi că, dacă aş fi văzut un plan, o soluţie, m-aş fi dat la o parte. Dar vă întreb pe toţi, poate spune cineva cum va funcţiona România de mâine? Aveţi un plan?", i-a întrebat Bolojan pe cei de la PSD.

Şeful Executivului a continuat: "Eu pot să plec, dar problemele grave ale acestei ţări rămân, ele nu pleacă odată cu mine. Riscăm să pierdem credibilitate, să pierdem bani din PNRR, să ne întoarcem, prin ceea ce faceţi, de unde am plecat".

"Eu ştiu un lucru sigur, nu ştiu cine va câştiga din punct de vedere politic din ceea ce se întâmplă dar ştiu sigur că românii vor pierde din asta şi asta e mare păcat", a mai spus Bolojan.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră