Ministrul afacerilor externe, Oana Ţoiu, a avut marţi, o întrevedere cu ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior al Ungariei, Péter Szijjártó, aceasta arătând în discuţii aprecierea pentru sprijinul legat de dosarul Schengen. Cei doi oficiali au discutat despre intensificarea schimburilor comerciale bilaterale şi perspectivele de consolidare a cooperării în domenii sectoriale, precum infrastructura, transporturile, energia. În plus, a fost subliniat rolul important al persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale în aprofundarea legăturilor dintre România şi Ungaria.
Potrivit MAE, în cadrul discuţiilor, ministrul Oana Ţoiu a subliniat dorinţa părţii române de a menţine o abordare deschisă, pragmatică şi constructivă în cadrul dialogului cu Ungaria, în baza Parteneriatului Strategic, cu scopul edificării pe mai departe a unei relaţii bilaterale pragmatice, concentrate pe proiecte concrete, cu efecte vizibile la nivelul tuturor cetăţenilor români şi ungari.
”Acest lucru include şi un dialog franc în ceea ce priveşte toate subiectele, inclusiv pe cele în care cele două părţi nu au poziţii similare”, arată comunicatul oficial.
Cele două părţi au apreciat dinamismul dialogului româno-ungar la toate nivelurile. ”Discuţiile celor doi miniştri au acoperit teme legate de stadiul şi perspectivele cooperării bilaterale, precum şi subiecte de pe agenda europeană şi internaţională. Partea română a arătat aprecierea pentru sprijinul legat de dosarul Schengen”, transmite Ministerul de Externe.
”Apartenenţa României aduce astăzi beneficii concrete ambelor ţări, atât pentru mediul de afaceri, cât şi pentru cetăţeni. Dincolo de fluidizarea călătoriilor şi transportului, sunt generate creşteri de eficienţă cu impact pe cifra de afaceri. Volumul schimburilor bilaterale a crescut cu 13% după aderarea României la spaţiul Schengen. Se înregistrează o tendinţă pozitivă şi în volumul investiţiilor bilaterale, ministrul român de externe exprimând speranţa unui dialog deschis şi eficient cu guvernul ungar în ceea ce priveşte investiţiile româneşti în Ungaria”, subliniază sursa citată.
Ministrul român al afacerilor externe, Oana Ţoiu, a exprimat încrederea în ceea ce priveşte acţiunea comună în direcţia valorificării pe deplin a potenţialului bilateral, bazată pe conlucrare şi cooperare.
”Cei doi oficiali au discutat despre intensificarea schimburilor comerciale bilaterale şi perspectivele de consolidare a cooperării în domenii sectoriale, precum infrastructura, transporturile, energia ş.a. A fost subliniat rolul important al persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale în aprofundarea legăturilor dintre România şi Ungaria. Cei doi miniştri au agreat ca următoarea comisie economică mixtă va avea loc în prima parte a anului 2026, ultima sesiune fiind în anul 2021. Acest aspect este esenţial, având în vedere cele peste 1000 de companii cu capital românesc în Ungaria şi perspectivele de creştere”, se mai arată în comunicat.
MAE mai afirmă că ”România conduce Grupul „Prietenii Coeziunii"; iar în acest sens, cei doi miniştri au discutat importanţa negocierilor pentru Cadrul Financiar Multianual al UE (MFF)”.
”Cei doi miniştri au discutat şi despre situaţia regională de securitate şi perspectiva negocierilor de pace care să ducă la încheierea agresiunii ruse împotriva Ucrainei. De asemenea, ministrul Oana Ţoiu a evidenţiat importanţa unei acţiuni la nivel european bazate pe unitate şi solidaritate. Oficialul român a reafirmat angajamentul României faţă de susţinerea avansării parcursului european atât al Republicii Moldova şi al Ucrainei, cât şi al partenerilor din Balcanii de Vest, în baza principiului meritelor proprii”, mai transmite MAE.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







