Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu l-a primit joi pe Issam Tawfiq Masalha, ambasadorul agreat al Palestinei în România, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare. La discuţii, Aurescu a salutat stadiul foarte bun al relaţiei bilaterale şi a reiterat interesul crescut al ţării noastre pentru consolidarea relaţiilor sectoriale cu Palestina.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Bogdan Aurescu a subliniat angajamentul României pentru continuarea sprijinirii procesului de construcţie instituţională din Palestina, inclusiv prin contribuţia la asigurarea de burse de studiu în România, al căror număr este în creştere, pentru studenţii palestinieni. De asemenea, şeful diplomaţiei române a evidenţiat sprijinul constant al României pentru dezvoltarea relaţiilor UE-Palestina, inclusiv prin încheierea unui Acord de Asociere propriu-zis, precum şi în cadrul multilateral, arată un comunicat de presă al MAE.
 
De asemenea, cei doi oficiali au vorbit despre procesul de pace în Orientul Mijlociu, context în care ministrul de Externe a reiterat sprijinul constant al României pentru implementarea soluţiei celor două state, Israel şi Palestina, care să coexiste în pace şi securitate, în baza dreptului internaţional, subliniind necesitatea implementării unor măsuri de sporire a încrederii menite să faciliteze reluarea dialogului direct între părţi. În acest sens, el a evocat disponibilitatea României de a contribui la efortul comunităţii internaţionale de reluare a negocierilor directe între părţi prin crearea condiţiilor necesare.
 
Cei doi interlocutori au efectuat un schimb de opinii cu privire la evoluţiile din Afganistan, ministrul Aurescu prezentând eforturile în curs ale autorităţilor române pentru repatrierea cetăţenilor români încă aflaţi pe teritoriul afgan, mai arată sursa citată.
 
MAE mai transmite că ministrul Bogdan Aurescu a exprimat încrederea că mandatul noului ambasador va fi marcat de o dinamică ascendentă a dialogului politic bilateral, precum şi de o intensificare a frecvenţei contactelor diplomatice, afirmând întregul său sprijin pentru atingerea acestor obiective.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.