Ministrul Apărării Angel Tîlvăr a participat, vineri la cea de-a opta reuniune a Grupului de contact pentru Ucraina, care a avut loc în Baza Aeriană Ramstein, Germania. „Trebuie să continuăm să oferim sprijin multidimensional Ucraine pentru a o ajuta să-şi apere suveranitatea şi integritatea teritorială”, a afirmat el, după întâlnirea cu omologul ucrainean Oleksii Reznikov.
„Am participat, astăzi, la cea de-a opta reuniune a Grupului de contact pentru Ucraina, care a avut loc în Baza Aeriană Ramstein, Germania. Cu această ocazie am avut şi o discuţie cu omologul meu Oleksii Reznikov, care a condus delegaţia Ucrainei. Cred cu tărie că am dat dovadă de hotărâre şi eficienţă în sprijinirea Ucrainei vecine, dar şi în consolidarea unităţii noastre. Peste 50 de ţări şi organizaţii s-au reunit pentru o singură cauză, susţinând o naţiune liberă şi democratică, împotriva agresiunii ilegale şi neprovocate a Federaţiei Ruse”, a scris Angel Tîlvăr, vineri pe Facebook.
Ministrul român al apărării a adăugat că „trebuie să continuăm să oferim sprijin multidimensional Ucraine pentru a o ajuta să-şi apere suveranitatea şi integritatea teritorială”.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
„Consider că unitatea noastră, valorile împărtăşite şi democraţia nu sunt doar simple declaraţii, ci se constituie în acţiuni care produc rezultate concrete”, a concluzionat Tîlvăr.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.