„Munceşte din greu în tăcere, lasă succesul să facă zgomot” - mesajul lui Harry Kane după ce a câştigat Balonul de Aur

„Munceşte din greu în tăcere, lasă succesul să facă zgomot” - mesajul lui Harry Kane după ce a câştigat Balonul de Aur

Harry Kane a fost desemnat luni seara, la Londra, câştigătorul premiului „Ballon d'Or” acordat de revista „France Football” pentru anul 2026, devansându-i pe Kylian Mbappé şi Lamine Yamal. Ca reacţie la această distincţie, pe reţelele de socializare, jucătorul englez de la Bayern München a transmis un mesaj.

„Munceşte din greu în tăcere, lasă succesul să facă zgomot”, a scris atacantul de la Bayern München pe contul său de X după victorie.

 

Work hard in silence. Let success be your noise. 

— Harry Kane (@HKane) October 26, 2026

Recompensat pentru un sezon marcat de un titlu de campion, o Cupă şi o Supercupă a Germaniei, precum şi de un loc trei la Cupa Mondială, jucătorul bavarez a câştigat, în plus, trofeul de „atacant al sezonului ”.

„Totul este posibil cu determinare, rezilienţă şi determinare. A fost un drum sinuos, am întâmpinat dificultăţi, am fost împrumutat la începutul carierei. Dar acest Balon de Aur este răsplata. Am reuşit”,s-a bucurat el pe scena londoneză.

La 33 de ani, căpitanul echipei engleze câştigă cea mai înaltă distincţie individuală după un sezon de excepţie. Atât pe plan individual, având în vedere că a marcat 73 de goluri în 65 de meciuri, cât şi pe plan colectiv, având în vedere că a ocupat locul al treilea la Cupa Mondială cu Anglia şi a realizat tripla (campionatul, cupa şi Supercupa Germaniei) cu Bayern München.

Căpitanul naţionalei Angliei şi prolificul atacant al echipei Bayern München este primul englez care câştigă acest trofeu în ultimii 25 de ani. În 2001, s-a impus Michael Owen.

Kane devine al cincilea englez care câştigă Balonul de Aur, după Stanley Matthews (1956), Bobby Charlton (1966), Kevin Keegan (1978, 1979) şi Michael Owen (2001).

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră