Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, se va afla, în zilele de 14 şi 15 februarie, la Cartierul General al Alianţei Nord-Atlantice de la Bruxelles, pentru a participa la Reuniunea Grupului de Contact pentru Ucraina (formatul Ramstein) şi la Reuniunea miniştrilor apărării din statele membre ale NATO.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La Reuniunea Grupului de Contact pentru Ucraina, care se va desfăşura în prima parte a zilei de marţi, 14 februarie, ministrul Angel Tîlvăr va fi însoţit de şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel PetrescuReuniunea miniştrilor aliaţi ai apărării se înscrie în calendarul curent şi se va concentra, în principal, pe discutarea continuării sprijinului oferit Ucrainei şi a stadiului implementării deciziilor adoptate la Summit-ul Alianţei de la Madrid, din iunie 2022, şi în perspectiva pregătirii pachetului decizional pentru Summit-ul NATO de la Vilnius, care va avea loc în vara acestui an”, a precizat MApN. 

Sursa citată a precizat că reuniunea ministerială va debuta, în seara zilei de 14 februarie, cu o sesiune informală de lucru dedicată evoluţiilor de securitate, marcate de războiul de agresiune dus de Rusia în Ucraina, la un an de la declanşarea acestuia.

”Sesiunea îi va avea ca invitaţi pe miniştrii apărării din Suedia, Finlanda şi Ucraina şi pe Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate”, a mai transmis MApN. 

Miercuri, 15 februarie, sesiunea de lucru a miniştrilor apărării se va concentra pe agenda de descurajare şi apărare, din perspectiva pregătirii pachetului de decizii al Summit-ului NATO de la Vilnius, fiind prezentat stadiul dezvoltării planurilor, structurii de forţe şi a aranjamentelor de comandă şi control.

De asemenea, în cadrul acestei sesiuni vor fi discutate şi aspecte referitoare la împărţirea echitabilă a responsabilităţilor la nivelul aliaţilor şi modalităţile de consolidare ale Angajamentului pentru Investiţii în Apărare/DIP post- 2024.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.