Membrii Executivului au fost informaţi cu privire la stadiul pregătirii şi organizării alegerilor europarlamentare şi locale din 9 iunie. Potrivit informării prezentate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), la nivel instituţional, au continuat discuţiile pentru stabilirea detaliilor tehnice privind interconectarea sistemului informatic de management al evenimentelor de ordine publică cu cel de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. Campania electoral începe vineri şi se încheie pe 8 iunie, ora 7.00, conform BEC.
Pentru asigurarea resurselor financiare, MAI a făcut modificări bugetare şi a efectuat deschideri de credite conform solicitărilor transmise de ordonatorii principali de credite, mai arată comunicatul de presă al Executivului.
Ministerul Afacerilor Externe a centralizat informaţiile cu privire la secţiile de votare organizate în străinătate, a verificat starea de funcţionarea a echipamentelor de monitorizare video şi a continuat pregătirile pentru buna organizare a scrutinului în secţiile de votare din afara graniţelor.
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
La nivelul tuturor instituţiilor statului au fost continuate demersurile pentru asigurarea materialelor necesare votării – buletine de vot, timbre autocolante şi ştampile cu menţiunea „VOTAT”.
Ministerul Afacerilor Interne va continua să monitorizeze demersurile instituţionale pentru realizarea acţiunilor de pregătire a procesului electoral, potrivit calendarului aprobat de Guvern.
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise. Aceştia mai precizează că, sâmbătă 8 iunie 2024, ora 7.00, se încheie campania electorală.
„Totodată, potrivit reglementărilor în vigoare, în campania electorală este interzisă folosirea mesajelor sau sloganurilor cu caracter discriminatoriu sau a mesajelor de incitare la ură şi intoleranţă, precum şi a oricăror forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă sau etnică”, mai spune BEC.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...