În disputa FCSB versus Steaua, europarlamentarul PSD Mihai Tudose este de partea echipei lui Gigi Becali. „Steaua aia adevărată, aia pe care o are Becali acum, deci FCSB”, a declarat fostul premier în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV. Astfel, Mihai Tudose este în contradicţie cu colegul său de partid, Vasile Dîncu, care, din postura de ministru al Apărării, susţine echipa CSA Steaua Bucureşti. Ministerul Apărării le-a interzis celor de la FCSB accesul pe stadionul din Ghencea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Întrebat ce alege între Steaua şi FCSB, europarlamentarul PSD Mihai Tudose a răspuns: ”Steaua aia adevărată, aia pe care o are Becali acum, deci FCSB. Nu sunt mare fan fotbal, dar mie mi se pare o porcărie imensă ce se întâmplă acolo. Ai o echipă titrată, care are toate titlurile, medaliile pe care le-a luat, tot portofoliul. O dai afară şi tu ţii un stadion”. 
 
Întrebat dacă este suporter stelist, Mihai Tudose a spus: ”Familia mea, toată, ţinea cu Rapidul. Prin filiaţie, sunt rapidist. Pe tata l-am îngropat cu o minge de la Rapid. Are în sicriu o minge de la Rapid”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.