Senatorul USR Mihai Goţiu, implicat într-un incident cu Mirel Palada, care l-a agresat în studioul B1 TV, anunţă că şi-a ridicat joi certificatul medico-legal şi că nu renunţă la plângerea penală făcută împotriva fostului purtător de cuvânt al Guvernului Ponta. El spune că va ajunge curând la Parchet, urmând ca procurorii să înceapă urmărirea penală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Domnule Palada, ne vedem la tribunal! Astăzi am ajuns la IML de unde mi-a fost eliberat Certificatul Medico-Legal care face dovada agresiunii lui Mirel Palada. Apoi am mers cu certificatul şi l-am depus la Poliţia Sectorului 1 Bucureşti (unde am depus şi plângerea penală pentru ultraj, pe data de 14 septembrie). De aici, certificatul va fi expediat la parchet (sper că a şi fost trimis între timp) şi, din acest moment, nu mai există niciun motiv pentru procurori să mai amâne începerea urmăririi penale”, a scris Mihai Goţiu pe pagina de Facebook.

Foto: Mihai Goţiu / Facebook
Foto: Mihai Goţiu / Facebook

Senatorul USR a adăugat că nu îşi va retrage plângerea penală şi nu ia în calcul nici varianta împăcării celor două părţi.

"Pentru că e necesar ca politicienii să-şi asume răspunderea acţiunilor lor şi pentru că cetăţenii români trebuie să-şi recapete încrederea în Justiţie”, a subliniat Goţiu.

Senatorul USR a anunţat, în urmă cu aproximativ o lună, că va depune plângere la Poliţie, după ce a fost lovit de către Mirel Palada în pauza publicitară a unei emisiuni a postului de televiziune B1 TV.

Foto: Mihai Goţiu / Facebook
Foto: Mihai Goţiu / Facebook

Mihai Goţiu şi Mirel Palada au avut schimburi dure de replici în prima parte a emisiunii, iar după pauza publicitară moderatoarea a anunţat incidentul, emisiunea continuând fără prezenţa celor doi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.