Preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, susţine că, în cazul în care moţiunea de cenzură va trece de Parlament, în România urmează o perioadă de instabilitate, iar "oamenii vor suferi".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Prezent, vineri, la Ploieşti, unde a participat la un târg cu produse de toamnă, Teodor Meleşcanu a spus că îi este greu să facă previziuni în ceea ce priveşte şansele pe care moţiunea de cenzură le are de a trece de votul Parlamenului.
 
Acesta a menţionat că, dacă moţiunea va fi votată, în România urmează o perioadă de instabilitate din cauza căreia toţi cetăţenii vor avea de suferit.
 
"Ce pot să spun este că, din punctul meu de vedere, dacă va trece (moţiunea de cenzură - n.r.), va fi o lovitură foarte gravă pentru stabilitatea din România, pentru că ne vom duce după aceea într-o serie de negocieri, de discuţii, mai avem campania electorală şi oamenii vor suferi. Deci ceea ce trebuie să înţelegem este că noi putem să facem jocuri politice, să facem alianţe, să desfacem, să ne retragem, dar până la urmă nu trebuie să facem niciun fel de lucruri grele şi rele pentru oameni” a afirmat Teodor Meleşcanu, răspunzând unei întrebări.
 
El a precizat că ţara are nevoie de stabilitate.
 
"Asta trebuie înţeles: avem nevoie de stabilitate. Şi eu sper că o să fie”, a precizat Meleşcanu.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, miercuri seară, că moţiunea va fi depusă luni sau marţi, după ce se vor consulta toţi liderii partidelor implicate.

Liderul liberalilor, Ludovic Orban, a spus din nou, miercuri seară, la Digi 24, că s-au adunat 237 de semnături pentru susţinerea moţiunii de cenzură şi că mai sunt discuţii cu alţi parlamentari.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.