Şeful Cancelariei prim-ministrului, Mircea Abrudean, a participat la conferinţa “Solidari cu Ucraina”, în cadrul căreia a fost lansat ”Mecanismul de la Paris”, menit să eficientizeze coordonarea asistenţei acordate Ucrainei pe timp de iarnă, să răspundă nevoilor identificate de autorităţile de la Kiev în timp real şi să garanteze rezilienţa infrastructurilor în cinci sectoare de bază: accesul la energie, la apă, la sănătate, transport şi produse alimentare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat de presă, al Guvernului, de marţi, reprezentantul Guvernului României, Mircea Abrudean a prezentat în cadrul conferinţei ”Solidari cu Ucraina”, demersurile de sprijinire a Ucrainei  umanitar, economic şi energetic, precum şi în domeniul gestiunii situaţiilor de urgenţă. 
 
”Şeful Cancelariei Prim-Ministrului a exprimat disponibilitatea ţării noastre de a intensifica eforturile de asistenţă acordată Ucrainei pe mai multe direcţii principale, cu precădere pentru restabilirea funcţionalitatea infrastructurii energetice a acesteia. S-a referit, de asemenea, la găzduirea de către România a facilităţii de adăpost RescEU, la demersurile autorităţilor centrale şi locale de primire a refugiaţilor ucraineni, la mobilizarea capacităţilor de cazare şi sprijin a refugiaţilor pe durata iernii, la importanţa hub-ului umanitar de la Suceava. Ministrul a arătat, totodată, că România rămâne o verigă importantă pe noile coridoare de tranzit a cerealelor, participând astfel la menţinerea economiei Ucrainei în funcţiune, şi a subliniat hotărârea ţării noastre de a extinde capacitatea de tranzit a cerealelor atât la punctele de trecere a frontierei, cât şi în porturi şi terestru. În context, a mai adus în discuţie consecinţele extinse ale războiului şi asupra unor ţări ca Republica Moldova, care are, de asemenea, nevoie de sprijinul comunităţii internaţionale”, se precizează în comunicat.
 
La final, ministrul Mircea Abrudean a reafirmat angajamentul României de a continua susţinerea Ucrainei din punct de vedere economic, umanitar, securitar, politic şi juridic, atât în ce priveşte nevoile pe termen scurt, cât şi în privinţa identificării unor mecanisme de dezvoltare şi reconstrucţie pe termen lung.
 
Conferinţa “Solidari cu Ucraina” a avut loc la Paris, marţi, şi a fost coorganizată de Franţa şi Ucraina, fiind prezidată de preşedinţii Emmanuel Macron şi Volodimir Zelenski, cu participarea primei doamne a Ucrainei, Olena Zelenska, a prim-ministrului Ucrainei, Denys Shmyhal, a preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a numeroşi şefi de stat şi de guvern, miniştri şi alte oficialităţi din 55 de ţări. Au fost prezenţi, de asemenea, reprezentanţi ai celor mai importante organizaţii internaţionale, instituţii bancare, entităţi europene. 
 
Evenimentul a reunit parteneri, donatori şi instituţii cu obiectivul de a oferi sprijin imediat poporului ucrainean, în perspectiva depăşirii iernii, în condiţiile distrugerii de către Federaţia Rusă a infrastructurilor civile ale Ucrainei.
 
Ministrul francez de externe, Catherine Colonna, a anunţat, înainte de încheierea lucrărilor conferinţei, că până la acel moment contribuţiile anunţate în cursul zilei se apropiau de 1 miliard euro.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.