Fostul ministrul al Muncii Marius Budăi a afirmat că Raluca Turcan face, de câteva zile, declaraţii halucinante, care denotă fie necunoaşterea legii, fie nesocotirea ei. În oricare dintre cazuri, Raluca Turcan ar trebui să meargă acasă, fiindcă tot lansează acuzaţii nefondate la adresa românilor. Deputatul PSD cere conducerii PNL şi premierului Florin Cîţu să se dezică de „derapajele” ministrului Muncii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Aţi afirmat, doamnă Raluca Turcan, că personalul din sistemul sanitar, dar şi magistraţii, ar încasa sporuri care ar reprezenta 85% din salariul de bază. Afirmaţia domniei voastre este în contradicţie flagrantă cu prevederile art. 25 alin. 1 din Legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nr. 153/2017, potrivit căruia suma sporurilor acordate cumulat pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din salariile de bază. În aceste condiţii, vă rugăm a ne preciza dacă Ministerul Muncii a constatat cazuri de încălcare a legii şi, în caz afirmativ, ce măsuri a dispus. În caz că nu, doamna Raluca Turcan, vă rugăm să vă cereţi public scuze de la aceste categorii profesionale cărora le-aţi adus acuzaţii mincinoase şi să plecaţi acasă!”, arată vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Marius Budăi, potrivit unui comunicat de presă. 

Acesta a adăugat că Raluca Turcan a acuzat şi persoanele pensionate anticipat că s-ar reangaja la stat, fapt care este interzis de lege.

„O persoană care se pensionează anticipat trebuie să prezinte la Casa de Pensii dovada încetării contractului de muncă, pentru a i se pune in plată Decizia de pensionare anticipată sau anticipată-parţial. De altfel, pe site-ul Casei Naţionale de Pensii Publice sunt publicate condiţiile în care o persoană se poate pensiona anticipat, dar şi faptul că reangajarea acestei persoane, fie la stat, fie într-o societate comercială privată atrage suspendarea şi încetarea plăţii pensiei anticipate. În aceste condiţii, vă rugăm a ne preciza, doamnă ministru al Muncii Raluca Turcan, de ce aţi declarat public că doriţi să iniţiaţi o lege care să interzică unei persoane pensionate anticipat să se mai reangajeze la stat, în condiţiile în care acest lucru este deja interzis de lege”, a subliniat Budăi.

El a mai spus că Raluca Turcan tot insinuează, în declaraţii publice recente, că şi minorii care primesc alocaţie de stat, alocaţie complementară sau ajutor social ar trebui să muncească, ceea ce presupune introducerea sclaviei şi contravine oricărei norme de drept al muncii, intern sau internaţional.

În aceeaşi linie se înscriu şi declaraţiile Ralucăi Turcan conform cărora angajaţii Ministerului Muncii lucrează „non-stop”, „chiar şi la ora asta”, adică seara, în timp ce dumneaei dă interviuri la televiziuni.

Social-democratul atrage atenţia asupra faptului că ministrul Muncii este cel care trebuie să vegheze la respectarea drepturilor angajaţilor, precum plata orelor suplimentare, acordarea sporului de noapte şi a liberului în compensaţie şi nu la „sclavagirea” angajaţilor „non-stop”.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.