Senatorul USR Marius Bodea susţine că edilul Mihai Chirica a devenit "incitatorul-şef" al protestului spontan de la compania de transport local din Iaşi, pentru că, în loc să stingă conflictul şi să accepte negocieri urgente cu şoferii de autobuze, edilul îi ameninţă cu destituirea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Întrebat despre greva spontană de la compania locală de transport, unde şoferii de autobuze au refuzat dimineaţă să iasă pe trasee, senatorul Marius Bodea a spus că primarul Mihai Chirica a scăpat complet hăţurile la companiile din subordinea Primăriei, majorând nejustificat salariile directorilor.

"Tot ce a spus USR de-a lungul timpului s-a adeverit. Chirica a majorat atât de mult veniturile directorilor de la Compania de Transport Local, încât n-au mai rămas bani şi pentru salariile angajaţilor. Este o situaţie de neimaginat, dar mai grav este că huzurul şefilor de la compania de transport îl întâlnim la toate societăţile subordonate municipalităţii“, a declarat, pentru News.ro, senatorul Marius Bodea.

De asemenea, Bodea consideră că reacţia primarului Chirica de a-i ameninţa pe grevişti este "nepotrivită" şi afirmă că edilul ieşean toarnă gaz peste foc, devenind "incitatorul-şef" al protestului de la compania de transport public.

"În loc să stingă conflictul de la compania de transport, Chirica mai tare îl aprinde. A devenit incitatorul-şef. Îi ameninţă pe grevişti cu desfacerea contractului de muncă. Îi cer primarului Chirica să nu escaladeze şi mai mult lucrurile. Ar trebui să înceapă de îndată negocierile cu şoferii de autobuze. Un oraş întreg suferă, ieşenii nu au timp de răfuielile lui Chirica“, a mai declarat Bodea.

În cursul dimineţii, şoferii de autobuze de la compania locală de transport Iaşi au întrerupt spontan lucrul, cerând majorarea salariilor până la 4.000 de lei.

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat că greva şoferilor de autobuze a fost declanşată de câţiva angajaţi ai companiei locale de transport, care i-au incitat pe ceilalţi şoferi, edilul susţinând că nu se negociază niciodată cu primarul Iaşiului bătând cu pumnul în masă.

Totodată, Mihai Chirica a anunţat că va propune conducerii companiei destituirea uneia dintre persoanele care a incitat la grevă, pe motiv că aceasta a mai primit sancţiuni de-a lungul timpului de la conducerea CTP pentru diverse abateri.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.