Peste 106.000 de persoane au fost angajate în primele nouă luni ale anului prin ANOFM/ Jumătate au peste 45 de ani, iar o cincime, peste 55 de ani/ Un sfert sunt din categoria celor greu ocupabile/ Cei mai mulţi angajaţi sunt în Bucureşti, Iaşi şi Alba

Peste 106.000 de persoane au fost angajate în primele nouă luni ale anului prin ANOFM/ Jumătate au peste 45 de ani, iar o cincime, peste 55 de ani/ Un sfert sunt din categoria celor greu ocupabile/ Cei mai mulţi angajaţi sunt în Bucureşti, Iaşi şi Alba

Peste 106.000 de persoane au fost angajate în primele nouă luni ale acestui an prin Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), un sfert dintre acestea provenind din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Potrivit unei informări a ANOFM, jumătate dintre cei angajaţi au peste 45 de ani, iar o cincime, peste 55 de ani. Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Bucureşti ocupă primul loc, urmat de judeţele Iaşi şi Alba.

În primele nouă luni ale anului 2026, au fost încadrate în muncă 106.932 persoane, informează, marţi, ANOFM printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, din totalul persoanelor ocupate până la data de 30 septembrie 2026, 52.019 au peste 45 de ani, din care 20.097 au peste 55 ani, 20.726 au vârsta cuprinsă între 35 şi 45 de ani, 8.211 au între 30 şi 35 de ani, 9.073 au între 25 şi 30 de ani, iar 16.903 sunt tineri sub 25 de ani. Din totalul persoanelor ocupate, 19.851 sunt tineri NEET.

Numărul femeilor încadrate este de 52.401, iar al bărbaţilor de 54.531, ponderea din totalul persoanelor încadrate fiind de 49,00 %, respectiv de 51,00 %.

Din cele 106.932 persoane încadrate la nivel naţional, 55.952 persoane provin din mediul urban (52,32 % din totalul persoanelor încadrate), iar 50.980 persoane din mediul rural (47,68 % din totalul persoanelor încadrate). Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (37.206), profesionale (23.579), gimnaziale (23.570), primare şi fără studii (5.746), postliceale (2.734), 14.097 fiind cu studii universitare. 

Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primele nouă luni ale anului 2026, 24.557 fac parte din categoria celor greu şi foarte greu ocupabile. 

ANOFM precizează că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele ANOFM.

Un clasament al judeţelor cu cele mai multe persoane angajate arată că Bucureşti ocupă primul loc (8.898), urmat de Iaşi (4.953) şi Alba (3.658).

În perioada de referinţă, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane în căutare de loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 315.386 persoane, precizează sursa citată.

„Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa, beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă”, mai arată aceeaşi sursă.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră