Premierul Marcel Ciolacu şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, fac, miercuri, o vizită de lucru în Republica Moldova, unde vor avea întrevederi cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu prim-ministrul Dorin Recean şi cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform programului anunţat de Guvernul României şi de Senat, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă vor fi primiţi, la ora 10.15, de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la sediul Administraţiei Prezidenţiale a R. Moldova.

Ulterior, Marcel Ciolacu va fi întâmpinat, la ora 11.25, de prim-ministrul Republicii Moldova Dorin Recean, la sediul Guvernului Republicii Moldova, cei doi urmând apoi să aibă convorbiri. 

De la ora 12.30 cei doi premieri vor susţine declaraţii comune de presă.

Între timp, Nicolae Ciucă va avea, de la 11.30, o întrevedere cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, la sediul Parlamentului Republicii Moldova, cei doi oficiali urmând să aibă declaraţii de presă la ora 12.15.

La ora 13.00, premierul Marcel Ciolacu şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, vor participa la dejunul de lucru oferit de prim-ministrul Republicii Moldova.

De la ora 14.20, Marcel Ciolacu va avea o întrevedere cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, la sediul Guvernului R. Moldova. De la aceeaşi oră, Nicolae Ciucă se va întâlni cu prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, tot la sediul Guvernului moldovean.

”Guvernul României va rămâne garantul securităţii şi stabilităţii Republicii Moldova şi va continua să susţină cu toată forţa parcursul său de aderare la Uniunea Europeană”, a afirmat Marcel Ciolacu, conform unui comunicat de presă al Executivului român.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.