Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit, marţi, cu ministrul Afacerilor Externe şi Apărării al Republicii Irlanda, Simon Coveney, despre care a spus că împărtăţeşte aceleaşi idei legate de efectele generate de războiul din Ucraina în privinţa securităţii alimentare şi energetice şi aceeaşi viziune privind efortul de reconstrucţie a acestei ţări.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”M-am bucurat să constat, în discuţia purtată astăzi cu Ministrul Afacerilor Externe şi Apărării al Republicii Irlanda, Simon Coveney, faptul că împărtăşim aceleaşi idei legate de efectele generate de războiul din Ucraina în privinţa securităţii alimentare şi energetice şi avem aceeaşi viziune privind efortul de reconstrucţie a acestei ţări”, spune preşedintele Camerei Deputaţilor în mesaj. 
 
”Amândoi am fost în Ucraina, am văzut cu ochii noştri amploarea pagubelor produse de război şi avem imaginea clară a dimensiunii fără precedent pe care o presupune această operaţiune”, mai afirmă Ciolacu. 
 
Preşedintele Camerei Deputaţilor afirmă că i-a arătat oaspetelui său că ţara noastră are resursa umană calificată şi companii cu experienţă care pot fi mobilizate rapid pentru a începe proiecte majore de refacere a infrastructurilor statului ucrainean. ”Sunt convins că Irlanda ne va sprijini toate demersurile în acest sens”, a adăugat el.
 
”Extrem de important mi s-a părut şi interesul deosebit pe care dl. Coveney l-a arătat pentru Republica Moldova, unde va şi ajunge după vizita la Bucureşti. Guvernul irlandez susţine puternic perspectiva europeană pentru Republica Moldova, alături de Ucraina, iar dorinţa clară de a mări implicarea Irlandei în dosarele extinderii UE în această parte a continentului sunt convins că va întări mult colaborarea dintre statele noastre”, mai afirmă Marcel Ciolacu. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.