Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că premierul Florin Cîţu se pregăteşte ”să mai facă o mare mârşavie”, şi anume să dea iar bani din Fondul de Rezervă al Guvernului exclusiv unor localităţi cu primari PNL, şi l-a ameninţat pe preşedintele Klaus Iohannis cu proteste ale primarilor PSD la Palatul Cotroceni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Liderul social-democrat acuză, în postare, că ”pe ultimii metri ai unei guvernări dezastruoase, Cîţu se pregăteşte să mai facă o mare mârşavie: să dea iar bani din Fondul de Rezervă al Guvernului exclusiv unor localităţi cu primari PNL!”
”Este o decizie proastă şi disperată, luată în speranţa deşartă că se poate agăta de o guvernare iluzorie. Îi dau o veste proastă lui Cîţu: nu mai poate schimba nimic, va pleca marţi de la Palatul Victoria!”, spune Ciolacu.
Preşedintele PSD îl somează pe prim-ministru să renunţe la acest plan. ”Îl somez public să renunţe! În acest nou val brutal al pandemiei, situaţiile de urgenţă nu pot fi rezolvate doar pe baza carnetului de membru PNL. Există comunităţi conduse de primari PSD, USR sau PMP care au nevoie la fel de mare de fonduri pentru salvarea unor vieţi”, spune el.
Marcel Ciolacu îi cere preşedintelui Klaus Iohannis ”să intervină rapid pentru a opri o asemenea ticăloşie!”.
”Altfel, se va trezi cu aleşii PSD din ţară, la un concert/festival/cenaclu sau ce ne va permite legea, în aer liber, la porţile Palatului Cotroceni”, ameninţă liderul social-democraţilor.
Guvernul Cîţu urmează să se întrunească, vineri, într-o şedinţă, potrivit anunţului făcut de premierul Florin Cîţu, pe agendă urmând să se afle ordonanţa de urgenţă prin care este acordată o compensare la facturile de energie electrică şi gaze.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.