Ambasadorul României la Washington, George Maior, a declarat, miercuri, după ce a fost audiat în Comisia de politică externă a Senatului, că el şi-a făcut datoria în interesul naţional românesc şi profesional, iar parteneriatul dintre SUA şi România este la cel mai înalt nivel calitativ. Maior a afirmat că, dacă există un interes politic pentru a fi rechemat din postul de ambasador, acesta trebuie explicat, dar ar fi o greşeală politică. În schimb, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a spus că ambasadorul a ratat ocazia de a tăcea când trebuia, iar astăzi, când a fost audiat, a ratat ocazia de a da nişte explicaţii şi “a evitat aproape în totalitate să dea răspunsuri”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Eu mi-am făcut datoria în interesul naţional românesc şi profesional, consider eu, şi nu numai, ci foarte mulţi colegi din MAE. Parteneriatul româno-american este la cel mai înalt nivel calitativ şi acest lucru se datorează şi prestaţiei Ambasadei şi ambasadorului. Dacă există un interes politic pentru rechemarea mea, acel interes trebuie să fie explicat. Eu nu mi-l explic, iar din punct de vedere profesional, nu am ce să îmi reproşez. Ar fi, după părere mea, o greşeală politică în ceea ce priveşte relaţia româno-americană, dar aceasta este la latitudinea factorului politic, eu sunt un singur om care încerc să îmi fac datoria, ei sunt o coaliţie care deţin puterea”, a declarat George Maior, după audieri.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, membru în Comisia de politică externă, a spus că Maior "a ratat ocazia de a tace când trebuie să o facă, iar astăzi, când trebuia să vorbească, a ratat ocazia să ne dea nişte explicaţii".

"Prima remarcă este legată de cele două declaraţii pe care eu le consider neinspirate ale lui Maior în legătură cu scrisoarea senatorului McCain şi cu cea a lui Rudolph Giuliani. Le-am spus colegilor că domnul ambasador a ratat ocazia de a tace când trebuie să o facă, iar astăzi, când trebuia să vorbească, a ratat ocazia să ne dea nişte explicaţii nu neapărat convingătoare, dar măcar să răspundă cât de cât la întrebările pe care şi eu, şi colegii le-am adresat şi la care a evitat aproape în totalitate să dea răspunsurile pe care noi le aşteptam", a susţinut Tăriceanu.

Ambasadorul României în SUA, George Maior, a fost audiat în Comisia de politică externă a Senatului, iar acesta a firmat că va prezenta un raport cu activitatea sa din ultimii trei ani. Preşedintele Senatului, membru în comisie, Călin Popescu Tăriceanu, consideră declaraţiile sale cu privire la scrisoarea trimisă de avocatul preşedintelui american, Rudolph Giuliani, oficialilor din România ca fiind "cel puţin nefericite". De asemenea, Tăriceanu i-a reproşat că performanţa sa în calitate de ambasador al SUA este "foarte slabă", apreciind că misiunea sa nu poate să continue în condiţiile prezente. În replică, George Maior a negat toate acuzaţiile. Ambasadorul României în SUA, George Maior, a afirmat, la Comisia de politică externă din Senat, că a discutat cu ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, cu privire la declaraţiile sale în legătură cu scrisoarea trimisă de avocatul preşedintelui american, Rudolph Giuliani, dar Meleşcanu nu i-a comunicat că s-a demarat vreo procedură de rechemare a sa de la postul de ambasador.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.