Mai mulţi membri ai filialei PNL Sector 2 au demisionat şi s-au alăturat lui Dan Cristian Popescu, candidat independent la Primăria Sectorului 2, sprijinit de PSD. Reprezentanţii organizaţiei PNL Sector 2 au precizat, pe Facebook, că aceştia şi-au arătat adevărata faţă, în susţinerea „psd-istului Popescu”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Astăzi (miercuri - n.r.), 12.08.2020, 24 de membri activi ai PNL sector 2 au ales să părăsească filiala şi să se alăture lui DC Popescu. De menţionat că dintre aceştia doi erau consilieri locali şi doi erau membri în biroul politic!”, arată o postare făcută miercuri pe pagina de Facebook a PNL Sector 2. 
Sursa citată precizează că aceste acţiuni dovedesc că „psd-istii mascaţi şi-au arătat adevărată faţă! #fărăPSD. Exerciţiul de imagine pe care psd-istul Popescu îl încearcă în disperarea sa de a se victimiza şi a câştiga mai multe voturi nu ţine”.
„Aducerea la sediu a unui număr de demisii dintr-un partid din care acei oameni nu au făcut niciodată parte arată disperarea şi dovedeşte că Popescu şi-a însuşit deja practicile PSD-iste: #minciună, #corupţie şi #laşitate!”, conchide sursa menţionată. 
Viceprimarul Sectorului 2 Dan Cristian Popescu a anunţat săptămâna trecută că va candida independent pentru Primăria Sectorului 2. Ulterior, Gabriela Firea a anunţat că PSD sprijină candidatura acestuia. 
Radu Mihaiu (USR) este candidatul susţinut de PNL şi Alianţa USR-PLUS pentru Primăria Sectorului 2, după ce, în urma negocierilor celor trei partide, USR nu a dorit ca liberalul Dan Cristian Popescu să fie candidatul la acest sector. 
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.