Ministerul Afacerilor Externe anunţă lansarea joi în consultare publică a primei forme a Planului privind organizarea a 63 de consulate itinerante în anul 2021, conform noii proceduri aprobate de ministrul Bogdan Aurescu. Acest demers vine în sprijinul cetăţenilor români din afara ţării, ca răspuns la semnalările cu caracter general sau punctual primite din partea acestora şi în întâmpinarea nevoilor comunităţilor de a avea acces predictibil la servicii consulare cât mai aproape de domiciliu sau reşedinţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Calendarul consulatelor itinerante poate fi accesat AICI

„Astfel, pentru a oferi o predictibilitate mai mare cetăţenilor români din străinătate şi a facilita accesul acestora la asistenţă şi servicii consulare eficiente şi de calitate, MAE a conceput şi adoptat o nouă procedură de organizare a consulatelor itinerante, care prevede planificarea anuală a calendarului acestora în două etape succesive:

- La începutul fiecărui an, pe baza propunerilor misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României, în urma semnalelor de interes primite din partea reprezentanţilor comunităţilor româneşti din străinătate, este elaborată prima formă a Planului anual pentru organizarea consulatelor itinerante. Acesta este ulterior lansat în consultare publică, timp de două săptămâni, de către Centrala MAE şi de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare, la nivelul comunităţilor româneşti şi reprezentanţilor mediului asociativ din ţările de reşedinţă, inclusiv prin intermediul social media sau prin reuniuni cu comunitatea, online sau fizic, acolo unde condiţiile pandemice permit.

- Pe baza eventualelor propuneri primite din partea reprezentanţilor comunităţilor româneşti din străinătate, Planul este ajustat şi completat, iar forma finală a acestuia, cuprinzând calendarul consulatelor itinerante, este comunicată public şi diseminată în rândul comunităţilor de cetăţeni români, inclusiv prin intermediul canalelor online şi social media”, arată un comunicat de presă al MAE. 

În acest context, MAE îi încurajează pe cetăţenii români să consulte constant toate de informare disponibile (paginile de socializare şi de internet ale Centralei MAE şi misiunilor diplomatice/oficiilor consulare ale României), pentru informaţii cu privire la coordonatele consultării publice în scopul organizării consulatelor itinerante şi cu privire la anunţul calendarului final al acestora.

Conform sursei citate, pentru acest an MAE are în vedere, cu titlu preliminar, prin intermediul planului elaborat pe baza propunerilor misiunilor diplomatice şi consulare, organizarea a 63 de consulate itinerante.

Ministerul mai precizează că la elaborarea acestuia, pe lângă criteriile obişnuite (distanţa faţă de cel mai apropiat consulat, dimensiunea comunităţii româneşti, volumul solicitărilor de servicii şi asistenţă consulară formulate de cetăţenii români din regiunile vizate), s-au luat în considerare şi aspecte ce ţin de restricţiile locale introduse pentru combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

„În plus, acolo unde situaţia o va impune, MAE va avea în vedere trimiterea unor delegaţii din Centrală pentru a veni în sprijinul misiunilor şi a compensa eventuale deficienţe logistice sau de personal de la faţa locului.  Prin extinderea practicii de organizare a consulatelor itinerante, Ministerul Afacerilor Externe îşi propune să sprijine accesul cetăţenilor români din străinătate, din comunităţile româneşti localizate la mare distanţă faţă de sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare, la asistenţă şi servicii consulare de calitate, furnizate în condiţii similare cu cele din spaţiile de lucru obişnuite ale misiunilor”, conchide comunicatul de presă al Ministerului de Externe. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.