Preşedintele partidului Forţa Dreptei Ludovic Orban a anunţat, luni, înfiinţarea grupului parlamentar al deputaţilor de dreapta, care va avea 13 aleşi, demisionari din PNL după ce liberalii au intrat la guvernare cu PSD, şi care va fi condus de către Violeta Alexandru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Vreau să informez opinia publică despre formarea grupului parlamentar al deputaţilor independenţi, de dreapta. 13 deputaţi care şi-au dat demisia din PNL odată cu decizia conducerii PNL de a readuce PSD la guvernare. Am luat decizia de a constitui un grup parlamentar, în conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor şi în conformitate cu hotărârile CCR care au fost date cu privire la această speţă. Suntem 13 deputaţi. Liderul grupului parlamentar va fi Violeta Alexandru, vicelider domnul deputat Nicolae Giugea, iar secretarul grupului va fi domnul deputat Claudiu Chira. Numele grupului este grupul deputaţilor de dreapta”, a declarat Ludovic Orban, luni la Parlament.

El a adăugat că „grupul îşi propune să rămână credincios angajamentelor şi promisiunilor care au fost luate de conducerea PNL în campanie electorală, promisiuni care au fost trădate odată cu constituirea Guvernului PSD-PNL”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.