Secretarul general al PNL, Lucian Bode, afirmă că la Primăria Baia Mare „trebuie să încheie cât mai urgent o perioadă neagră din istoria administrativă a României”. Referindu-se la situaţia fostului edil al municipiului, Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv pentru corupţie, Bode spune că această situaţie este „absolut dezonorantă pentru orice om, cu atât mai mult pentru un om în care şi-au pus speranţele, în mai multe rânduri, mulţi maramureşeni”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Continuitatea în administraţie este foarte importantă şi necesară când lucrurile se îndreaptă într-o direcţie bună. La Primăria Baia Mare trebuie să încheie cât mai urgent o perioadă neagră din istoria administrativă a României, pentru că băimărenii nu mai au timp de experimente ratate. Trebuie recuperate multe decalaje faţă de restul administraţiilor din Ardeal, din păcate le vedem la tot pasul. Sunt decalaje ce au fost generate de un mod defectuos de a face administraţie, pe fugă, cu decizii pe fugă şi care au culminat cu o situaţie absolut dezonorantă pentru orice om, cu atât mai mult pentru un om în care şi-au pus speranţele, în mai multe rânduri, mulţi maramureşeni. Răbdarea băimărenilor a ajuns la final, tocmai de aceea ne-am asumat o candidatură puternică la Primăria Baia Mare, pentru că e dreptul cetăţenilor să trăiască într-un oraş cu adevărat european”, a afirmat Lucian Bode în discursul ţinut la lansarea candidaţilor PNL pentru alegerile locale din judeţul Maramureş.

Propunerea PNL pentru funcţia de primar al municipiului Baia Mare este actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş, Ionel Bogdan.

Fostul primar al municipiului Baia Mare a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru luare de mită şi dat în urmărire internaţională după ce a fugit din ţară.

El a fost depistat de poliţişti în Augsburg, în 28 noiembrie 2023. Cherecheş a ieşit din ţară pe la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, înainte de pronunţarea sentinţei, sub identitatea unei rude. Acesta a fost adus în România, fiind încarcerat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.