Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, la Parlament, că Guvernul nu are de ce să demisioneze în urma amplelor proteste din ţară, iar după ce moţiunea de cenzură va fi votată în Parlament, premierul Sorin Grindeanu va anunţa dacă îl demite pe ministrul Justiţiei, Florin Iordache.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am avut o întâlnire cu grupurile reunite, era firesc, grupurile reunite şi-au exprimat fără echivoc susţinerea în continuare pentru Guvernul Grindeanu. Am discutat că avem trei zile importante în Parlament, azi şi mâine avem bugetul, cu speranţa să adoptăm bugetul, dacă reuşim, până mâine seară, şi miercuri moţiunea de cenzură. În rest au avut intervenţii câţiva colegi care şi-au exprimat susţinerea totală pentru continuarea guvernării, ceea ce era important şi pentru premier să afle”, a afirmat Liviu Dragnea, după şedinţa grupurilor parlamentare reunite ale PSD.

Referitor la protestele din ţară, preşedintele PSD a susţinut că Guvernul nu are de ce să demisoneze.

”O să vedem ce se întâmplă în zilele următoare, Guvernul nu are de ce să demisionneze”, a subliniat liderul social-democraţilor.

De asemenea, întrebat dacă ministrul Florin Iordache va demisiona, Liviu Dragnea a spus: „A stabilit Grindeanu cu Iordache că după ce pică moţiunea de cenzură amândoi vor avea o discuţie şi premierul va lua o decizie, ceea ce e firesc”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.