Premierul Florin Cîţu a ieşit vineri, într-o declaraţie de presă la Palatul Victoria, după incendiul de la Spitalul de Boli Infecţioase de la Constanţa, în urma căruia 7 pacienţi şi-au pierdut viaţa. El a anunţat demiterea din funcţie a managerului Spitatului unde a avut loc incendiul şi a preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Managementul Calităţii în Spitale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Florin Cîţu, după incendiul de la Constanţa: ”Este de neacceptat să se întâmple astfel de tragedii în spitalele din România. Cei care sunt responsabili că nu au pregătit valul patru să răspundă în faţa cetăţenilor şi cu funcţia”

Principalele declaraţii ale prim-ministrului Florin Cîţu: 

  • Vreau să transmit condoleanţe famililor îndoliate după tragedia din Constanţa. Am ţinut în permanenţă legătura cu Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătăţii, autorităţile locale, pentru a mă asigura că pacienţii sunt transferaţi

 

 

  • În ceea ce priveşte cauzele incendiului, nu mă voi pronunţa, aşteptăm informaţiile şi vedem ce s-a s-a întâmplat
  • Am cerut autorităţilor acum câteva luni să pregătească valul patru, am cerut ancheta privind pregătirea valului patru şi în acest moment, este important ca Ministerul Sănătăţii să se uite exact care sunt soluţiile pe termen scurt, imediat, ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple

  • Aşteptăm măsurile ca această presiune să fie redusă pe sistemul de sănătate. Aşteptăm răspunsul de la specialişti, dacă această tragedie putea fi evitată

 

  • Este important ca tot ce aveam în PNRR să fie implementat pentru a avea o infrastructură spitalicească modernă, care să facă faţă oricărei situaţii. Am cerut acea anchetă la Ministerul Sănătăţii, privind pregătirea valului patru, mai ales paturile ATI, voi avea rezultatele în acest week-end sau luni, şi le voi prezenta
  • Am luat două decizii, l-am sunat pe primarul Constanţei şi i-am cerut să o demită pe doamna manager al Spitalului din Constanţa. Am semnat Ordinul prin care l-am demis pe preşedintele ANMCS (Agenţia Naţională de Management al Calităţii în Sănătate), care de când a intrat în funcţie nu a făcut nicio evaluare, privind acreditările spitalelor din România
  • Domnia sa nu a mers la spitale, ci s-a bazat doar pe declaraţii pe proprie răspundere a managerilor de spitale. Ultimul Ordin care arată un program pentru evaluarea spitalelor este din decembrie 2020. Îl demit pentru că este în subordinea Secretariatului General al Guvernului şi pot să fac acest lucru. Arată clar că nu şi-a dus la îndeplinire atribuţiile în ceea ce priveşte pregătirea valului patru
  • Mă aştept la aceeaşi intransigenţă şi de la Ministerul Sănătăţii şi orice instituţie care avea atribuţii în pregătirea valului patru şi nu a făcut-o. Repet, vom avea rezultatele anchetei de la Ministerul Sănătăţii, în acest zile, iar cei responsabili, care nu au pregătit valul patru, vor plăti. Indiferent de funcţia pe care au deţinut-o sau o deţin acum la Ministerul Sănătăţii.

 

  • În continuare, aşteptăm mai multe informaţii, ancheta este în derulare

 

  • Se discută în spaţiul public despre buget, că nu au existat mai mulţi bani, cei care invocă lipsa de bani, bugetul alocat la începutul anului pentru Ministerul Sănătăţii, pentru sănătate, a fost de 58,3 miliarde de lei. Iar la rectificare au mai fost adăugate 40,5 miliarde de lei

 

  • Miercuri, am mai adăugat 400 de milioane de lei, dintre care 70 de milioane s-au dus către secţiile ATI iar restul, pentru medicamente. Asta înseamnă că au fost alocaţi în acest an 50,7 miliarde de lei în plus faţă de 2020 şi 10 miliarde de lei mai  mult ca în 2019

 

  • În ceea ce priveşte Spitalul de Boli Infecţioase de la Constanţa, au fost fonduri europene în valoare de 22,6 milioane de lei, alocate pentru gestionarea crizei sanitare, din care 50 de milioane au fost folosiţi anul acesta. Deci bani au existat doar se pare că nu au fost folosiţi cum trebuie, în această situaţie. 
  • Domnul Arafat a informat deja în legătură cu acest caz, în 2017, şi am în faţă documentul ISU Constanţa, prin care a înştiinţat Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa că era nevoie să primească avizul de securitate la incendiu, ştiţi bine că nici până astăzi Spitalul nu a depus cerere de autorizare, sunt mai multe astfel de nereguli pentru care am cerut demiterea managerului Spitalului de Boli Infecţioase.

 

  • Cum voi avea mai multe informaţii, nu voi ezita ca cei care sunt responsabili că nu au pregătit valul patru să răspundă în faţa cetăţenilor şi binenţeles cu funcţia.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.