Liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, lider al organizaţiei de Cluj, l-a criticat pe primarul Cluj-Napoca, Emil Boc, în urma întâlnirii acestuia cu George Simion, copreşedintele AUR. ”Orice întâlnire de acest gen reprezintă un câştig în planul legitimităţii pentru acest scandalagiu extremist. A fost o greşeală, domnule primar!”, i-a transmis deputatul UDMR primarului, pe Facebook.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Aş dori să-i atrag atenţia domnului Boc că acel George Simion, cu care s-a întâlnit la Cluj şi a identificat puncte comune de natură politică, a calificat Holocaustul drept o temă minoră, în acelaşi timp tot el a organizat violenţele antimaghiare din Valea Uzului, iar prin activitatea sa din parlament şi cea de pe stradă destabilizează ţara”, a scris Botond.

Deputatul UDMR continuă: ”Orice întâlnire de acest gen reprezintă un câştig în planul legitimităţii pentru acest scandalagiu extremist. A fost o greşeală, domnule primar!”. 

Primarul Emil Boc a avut, miercuri, o întâlnire sde jumătate de oră cu George Simion, el afirmând într-o intervenţie la Napoca Live că a fost ”o discuţie decent rezonabilă”.

”Eu sunt un adept al dialogului, chiar cu persoane care nu sunt de acord cu ele sau ele nu sunt de acord cu mine. Din start am căzut de acord că asupra unor lucruri nu putem fi de acord şi acest lucru e important de ştiut. Suntem de acord că nu putem fi de acord cu privire la unele lucruri: cum este de exemplu procesul de vaccinare – avem viziuni diferite −. Dar ne respectăm punctele de vedere. Dar avem şi multe lucruri care sunt comune: printre acestea susţinerea valorilor naţionale şi a interesului naţional şi tot ceea ce înseamnă perspectiva naţională într-o Europă formată dintr-un concert al naţiunilor, care nu presupune dispariţia valorilor naţionale şi topirea identităţilor naţionale. Sunt total de acord, am susţinut din totdeauna acest lucru şi îl voi susţine”, a spus Emil Boc. după întâlnirea cu copreşedintele AUR. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.