Preşedintele Klaus Iohannis a avertizat miercuri că, dacă această rectificare intră în vigoare în forma decisă de Parlament, ni se vor tăia 3 miliarde din fonduri europene, pentru că încălcăm tratatele europene şţi cu siguranţă, agenţiile de rating ne vor retrograda. El a subliniat că îşi doreşte după alegeri un Guvern solid, argumentând că mai bine ar fi un mandat mai lung şi o continuitate în reformarea sistemului de sănătate, dacă vrem să ajungem vreodată la nivelul la care s-a ajuns în partea mai vestică. El a precizat că nu vede motive pentru un aşa-numit lockdown. El a mai apreciat că, în pofida pandemiei, campania electorală a fost activă, că sunt politicieni care încă mai cred că oamenii pot fi minţiţi, în timp ce bugetele locale sunt risipite, iar comunităţile stagnează în subdezvoltare. iar aceiaşi politicieni se folosesc de majoritatea pe care o mai au încă în parlament pentru a promova tot felul de legi populiste şi electoraliste, stiind bine că nu pot fi puse în aplicare, în acest sens el subliniind că iresponsabilitatea PSD riscă să arunce România într-o criză economică prelungităde. De asemenea, el a afirmat că de cei care vor câştiga alegerile de duminică depinde modernizarea şcolilor, spitalelor, drumurilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Iohannis spune că îl bucură că avocatul Curţii Europene de Justiţie "are exact aceeaşi opinie" privind înfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie: Este o încurajare pentru noi
CITEȘTE ȘI Iohannis, după ce un profesor a îndemnat elevii să nu poarte mască de protecţie: Nu cred că putem să tolerăm aşa ceva

UPDATE - Preşedintele Iohannis: Dacă această rectificare intră în vigoare, ni se vor tăia 3 miliarde din fonduri europene, pentru că încălcăm tratatele europene. Cu siguranţă, agenţiile de rating ne vor retrograda.

”Există nu doar avertismente, există discuţii cu înalţi responsabili din Comisia Europeană care ne-au spus franc: Dacă această rectificare intră în vigoare, ni se vor tăia 3 miliarde din fonduri europene, pentru că încălcăm tratatele europene. Cu siguranţă, agenţiile de rating ne vor retrograda. Nemavorbind că pentru aceste cheltuieli pur şi simplu nu există bani. Daţi-vă seama dacă se blochează miliarde europene, ratingul de ţară e retrogradat, iar nimeni nu mai vine să dea bani la un rating prost. Oricât ne-am dori aceste creşteri, ele vor putea fi făcute doar după ce ieşim din această criză economică şi stabilizăm finanţele ţării”, a precizat Klaus Iohannis, întrebat în legătură cu proiectul de rectificare bugetară prin care sunt majorate pensiile cu 40%.

UPDATE -  Îmi doresc, după alegeri, un Guvern responsabil, solid, care vine cu o politică de îmbunătăţire a întregului sistem de sănătate, lucru care se poate începe cu succes într-un mandat de 4 ani, mai bine ar fi un mandat mai lung şi o continuitate în reformarea sistemului de sănătate, dacă vrem să ajungem vreodată la nivelul la care s-a ajuns în partea mai vestică a UE

„Tema spitalelor şi a sănătăţii publice nu este una nouă şi eu am atins această temă de foarte multe ori. Am avut discuţii chiar cu persoane din conducerea OMS, am avut semnări de documente aici în Sala Unirii, am fost în vizită în spitale şi de fiecare dată am atras atenţia asupra unor lucruri care se văd simplu şi asupra unor lucruri care se văd din statistici. Sistemul nostru de spitale nu funcţionează bine. Spitalele nu sunt suficient de bine dotate, procedurile nu sunt clare, prevenţia este de multe ori ca şi inexistenţă, marile măsuri de prevenţie care trebuie să meargă în adâncime în populaţie practic au dispărut şi rezultatul e cel pe care, din păcate, îl vedem. Sănătatea publică nu este bună. Avem prea mulţi români bolnavi, avem prea mulţi români care sunt bolnavi şi nici nu ştiu, avem prea puţine controale de rutină pentru a putea preveni anumite evoluţii care periclitează viaţa oamenilor. Toate aceste lucruri trebuie schimbate şi ele nu se schimbă de azi pe mâine, ci ele se schimbă în ani şi ani de reformă a sistemului, de aceea îmi doresc, după alegeri, un Guvern responsabil, solid, care vine cu o politică de îmbunătăţire a întregului sistem de sănătate, lucru care se poate începe cu succes într-un mandat de 4 ani, mai bine ar fi un mandat mai lung şi o continuitate în reformarea sistemului de sănătate, dacă vrem să ajungem vreodată la nivelul la care s-a ajuns în partea mai vestică a UE. E o temă extrem extrem de sensibilă, extrem de importantă şi sunt foarte hotărât să îi acord toată atenţia”, a declarat preşedintele Iohannis.

UPDATE - Klaus Iohannis: Avem multe modele de administraţii locale de succes, după cum avem administraţii locale care au eşuat lamentabil în a garanta până şi accesul la utilităţile de bază

”Avem multe modele de administraţii locale de succes, care în 4 sau 8 ani au cunoscut transformări majore în bine, după cum avem administraţii locale care au eşuat lamentabil în a garanta până şi accesul la utilităţile de bază. Dumneavostră ca votant vă veţi putea da seama dacă comunitatea în care trăiţi are schimbări în bine sau e cazul schimbării conducerii administraţiei”, a răspuns preşedintele, întrebat în legătură cu lipsa apei calde în unele zone din Bucureşti.

UPDATE - Klaus Iohannis, despre aplicarea unor măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 la nivel de regiune: E posibil ca local sau la nivel de judeţ să se impună anumite măsuri, în funcţie de evoluţia pandemiei

”Cu siguranţă se pot lua astfel de măsuri (de combatere a panademiei la nivel de regiune - n.r.), în măsura în care numărul de bolnavi creşte. Sunt adeptul măsurilor luate în plan local sau judeţean, fiindcă vedem că răspândirea nu e uniformă şi atunci e important să se ia măsurile mai dure acolo unde riscul e mai mare. Deci e posibil ca local sau la nivel de judeţ să se impună anumite măsuri, în funcţie de evoluţia pandemiei”, a afirmat Iohannis.

UPDATE - Iohannis, despre creşterea salariilor profesorilor şi a pensiilor: Chiar dacă ne dorim ca aceste creşteri să intre în vigoare, trebuie să aşteptăm momentul prielnic, care acum din păcate nu este

”Este de dorit să crească pensiile, să crească salariile profesorilor sau să primească un bonus. Sunt lucruri pe care şi eu mi le doresc şi Guvernul şi deja unele lucruri s-au petrecut. Chiar dacă ne dorim mai mult, trebuie să ţinem cont de contextul în care ne aflăm – suntem în pandemie, in criză economică şi bugetul de stat e deja sub presiuni uriaşe. Ceea ce a adoptat ieri parlamentul, unde un PSD iresponsabil are încă majoritate,  a împovărat bugetul pe anul viitor cu 6% din PIB. Ar trebui să luăm bani din altă parte pentru a da în această zonă, ori de peste tot banii au fost deja reduşi la un minim. Chiar dacă ne dorim ca aceste creşteri să intre în vigoare, trebuie să aşteptăm momentul prielnic, care acum din păcate nu este”, răspuns preşedintele, întrebat dacă va promulga legea creşterii salariilor profesorilor cu 25% şi cu 40% a punctului de pensie.
 

UPDATE - Nu văd motive pentru un aşa-numit lockdown

”Nu văd motive pentru un aşa-numit lockdown, adică o situaţie în care cetăţenii sunt obligaţi să stea la domiciliu, însă da, vedem şi la noi şi în alte ţări cum numărul de infectări este în creştere. Putem evita acest lucru prin reguli simple prin care putem reuşi să stăpânim răspândirea epidemiei”, declară Klaus Iohannis.
 
UPDATE - Iresponsabilitatea PSD riscă să arunce România într-o criză prelungită şi să condamne generaţii întregi să plătească aceste costuri imense

”Mă bucur să constat că, în ciuda condiţiilor mai dificile, campania electorală a fost totuşi una activă. Am remarcat multe proiecteale candidaţilor bune. Am văzut şi cum unii competitori recurg la obişnuitele lor tactici retrograde. Sunt politicieni care încă mai cred că oamenii pot fi minţiţi, în timp ce bugetele locale sunt risipite, iar comunităţile stagnează în subdezvoltare. Aceiaşi politicieni se folosesc de majoritatea pe care o mai au încă în parlament pentru a promova tot felul de legi populiste şi electoraliste, stiind bine că nu pot fi puse în aplicare. Iresponsabilitatea PSD riscă să arunce România într-o criză prelungită şi să condamne generaţii întregi să plătească aceste costuri imense. Acest mod cinic de a face politică este de domeniul trecutului, iar votul e important pentru a impune o direcţie nouă, pozitivă. Avem multe comunităţi locale de succes, după cum avem şi exemple unde administraţiile locale au eşuat lamentabil în a garanta cetăţenilor accesul la utilităţile de bază”, a afirmat Iohannis.

UPDATE - De cei care vor câştiga depinde ca şcoala şi spitalul în localitatea în care locuim să fie modernizate, drumurile şi problemele de trafic rezolvate

”Au mai rămas doar câteva zile până la un moment definitoriu pentru modul în care vor evolua în umrătorii 4 ani localităţile în care trăim. În această duminică mergem la urne pentru a decide cui îi încredinţăm responsabilitarea administrării comunităţilor noastre. De ce e această alegere atât de importantă? Pentru că de cei care vor câştiga depinde ca şcoala şi spitalul în localitatea în care locuim să fie modernizate, drumurile şi problemele de trafic rezolvate. Din cauza pandemiei de COVID-19 în acest an procesul electoral a fost perturbat. Alegerile locale ar fi trebuit să aibă loc cu multe luni în urmă, dar ele au trebuit amânate, pentru că existau multe necunoscute cu privire la acest virus. Din păcate, pandemia e departe de a se fi încheiat, însă spre deosebire de primăvar acestui an, acum ştim care sunt condiţiile pentru ca măsurile de normă sanitară să fie respectate. Mă refer la dezinfectarea riguroasă a secţiilor de vot, la crearea unor circuite separate de intrare şi ieşire, la dezinfectarea mâinilor înainte şi după excercitarea votului. Dacă toată lumea va păstra regulile de bază care se rezumă la purtarea corectă a măştii, dezinfectarea mâinilor şi păstrarea distanţei, atunci riscul de infectare în secţii e redus la minimum”, a declarat preşedintele.

ŞTIREA INIŢIALĂ - De la începutul lunii august, şeful statului a avut săptămânal conferinţă de presă, ocazie cu care a oferit explicaţii pe tema traseismului, situaţiei din justiţie, cu predilecţie acţiunile şefei DIICOT, precum şi despre gestionarea pandemiei de COVID-19, organizarea alegerilor locale din 27 septembrie şi deschiderea anului şcolar care a avut loc pe 14 septembrie. 

Conferinţa de miercuri vine şi în contextul  în care Parlamentul a adoptat marţi proiectele de lege care aprobă rectificarea bugetară în forma amendată de PSD prin care sunt majorate pensiile cu 40%. Premierul Ludovic Orban a anunţat că este analizată atacarea la CCR a celor două acte normative adoptate de Legislativ.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.