Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi că nu există nimic nedemocratic în această comasare a alegerilor decisă de coaliţia de guvernare, a alegerilor europarlamentare şi locale, în data de 9 iunie. El a precizat că era bine să fie anunţată din timp, nu în ultimul moment.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu există nimic nedemocratic în această comasare. Era bine să fie anunţată din timp, nu în ultimul moment, astăzi nu ştim cum va arăta Ordonanţa de urgenţă care va fi adoptată mâine sau poimâine”, a spus preşedintele UDMR în emisiunea Insider Electoral de la Prima News.

El a precizat că sunt astfel de decizii în Europa, sunt astfel de situaţii dar acolo anunţul a fost făcut cel puţin anul trecut, iar în unele cazuri de un an şi jumătate se ştie că vor fi organizate împreună aceste alegeri.

”Din acest punct de vedere, nu văd o problemă de deficit de democraţie”, a precizat liderul UDMR. Întrebat despre moralitatea deciziei, Kelemen Hunor a spus că în politică moralitatea se măsoară un pic altfel decât în viaţa privată.

”Ce aţi aştepta de la cei care au puterea? Încercăm să facem în aşa fel încât să nu câştigăm nimic? În politică este o logică de a câştiga alegerile, de a folosi toate instrumentele democratice pentru a câştiga. Nu e nimic problematic, singura problemă e a timpului, pentru că a fost anunţată foarte foarte târziu”, a completat preşedintele UDMR.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.