Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, marţi, că, având o majoritate consistentă în Parlament, PNL, PSD şi UDMR, ar trebui să aibă şi un deziderat mult mai ambiţios, acela de a modifica Constituţia. Kelemen Hunor consideră că ar fi importantă definirea tipului de republică - parlamentară sau prezidenţială. ”Eu cred că, după 31 de ani, nu e bine să stai în această formulă - nici aşa-nici altfel. Nici măcar nu este republică semi-prezidenţială”, afirmă liderul UDMR.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Vrem să mergem cu un program consistent, inclusiv reforma statului, prin modificarea Constituţiei. Se poate guverna cu 55 – 56%, dar când vorbim de o majoritate atât de largă trebuie să ai şi un deziderat foarte ambiţios, dincolo de problemele foarte urgente”, a declarat, marţi, Kelemen Hunor, referindu-se la coaliţia care se pregăteşte în această perioadă, formată din PSD, PNL şi UDMR.  

Acesta susţine ideea unei republici parlamentare.  

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

”Noi am avut propuneri pentru republică parlamentară. În acest moment este importantă să clarificăm ce vrem să facem  - republică parlamentară sau republică prezidenţială. E cred că, după 31 de ani, nu e bine să stai în această formulă - nici aşa-nici altfel. Nici măcar nu este republică semi-prezidenţială. Este un amestec şi depinde de preşedinte, depinde de ambiţia preşedintelui unde o duce şi în ce direcţie împinge activitatea”, a declarat Kelemen Hunor.  

Potrivit acestuia, este o Constituţie ”destul foarte bună cu mici excepţii”.  

”În ceea ce priveşte această formă de semi-prezidenţial, semi...nici nu ştiu cum e, înseamnă şi conflicte inter-instituţionale, politice permanente”, a adăugat liderul UDMR.  

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.